Noutati :

Ripensia Timisoara nu poate opri Petrolul, iar echipa din Ploiesti este noul lider din liga secunda

17 septembrie, 2021 - 06:03 PM
Autor: Daniel Neacsu      
Categorie: SPORT
1

TIMISOARA. S-a respectat cu sfintenie bilantul intalnirilor directe dintre Petrolul si Ripensia. Prahovenii aveau inaintea acestei partide de pe teren propriu 4 victorii din 4 partide si niciun gol primit, iar vineri traditia s-a respectat, 2-0, scor inregistrat inca de la pauza.

CITESTE SI: Proprietarii de caini, opriti pe strada de Politia Animalelor, la Timisoara. 6 stapani chemati la audieri 

Interesant este ca Ripensia a reusit o prima repriza destul de buna, avand curaj inca din debut si urcand periculos, insa neatentia din aparare a facut ca ecartul sa se mareasca pana la pauza. In partea secunda insa, timisorenii nu au mai contat in joc, in timp ce gazdele au dominat, dar nu au mai fortat.

Cronologic, Ripensia a avut primele ocazii de gol, prin Valerii Macritchii, sut din 16 metri deviat in corner si Coulibaly, o executie buna de la distanta, dar balonul a fost prins fara probleme. Contrar cursului jocului, in minutul 11, Coulibaly s-a complicat la o minge ce nu parea grea, Armando Vajushi a recuperat si a sutat excelent de la aproape 20 de metri, 1-0. Ripi a reluat atacurile, dar Mitrov si mai apoi Golda nu au fost exacti la finalizare. Petrolul a avut si ea doua ocazii mari prin Diarra, dar Rus a parat excelent. Portarul banatenilor a fost apoi surprins in minutul 42, de o executie foarte buna din lovitura libera laterala executata de Mario Bratu, care a marcat aproape de vinclu, 2-0.

Cebotaru si Diarra au avut oportunitati de a mari diferenta in repriza secunda, dar un ecart mai mare de doua goluri chiar ar fi fost mincinos. In minutul 90, Stoi a sutat excelent de la peste 35 de metri, dar Avram a scos senzational. O victorie linistita pentru Petrolul care urca pe primul loc, in timp ce Ripensia are aproape o saptamana de a pregati cel mai important meci al anului, cel cu Dinamo din 16-imile Cupei Romaniei.

Ripensia: Rus – Sturzu (Stoica 85′), Tieranu, Lalic (Gladun 46′), Fridrich – Coulibaly (cpt.), Vidrasan (Ernest 46′) – V. Macritchii (Stoi 46′), Piftor, Mitrov – Golda (Taras 73′).

Foto: Petrolul Ploiesti



Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

Rating

  • 1comentarii

recomanda prietenilor

loading...

Pareri

  1. Păcat…Cel puțin pentru sezonul viitor liga1 rămâne un vis si…atat pentru Timișoara!Lot subțire,jocul anemic si ne uitam la Liga 1 numai daca nu avem ceva mai bun de facut!Noroc ca mai avem atâtea…
    P.S.Pentru a emite pretenții e nevoie de un lot intarit..75%!Si e nevoie de bani si-in paralel- d3 stadion nou…Ceea ce iar e un vis…Noi nu suntem Craiova,Tg.Jiu,Sfântu Gheorghe,Arad,Cluj si altele…Noi suntem TIMISOARA,barna din ochii altora,TIMISOARA-eterna cotizanta-din greu- pentru miticii si gunoaiele politice de pe Dâmbovița…