
Studenții Facultății de Arhitectură și Urbanism din Timișoara, din cadrul Universității Politehnica Timișoara, au obținut rezultate remarcabile la etapa națională a celei de-a XXI-a ediții a Saint-Gobain Architecture Student Contest, una dintre cele mai importante competiții internaționale dedicate viitorilor arhitecți, ingineri și designeri.
Proiectele premiate au demonstrat creativitate, maturitate conceptuală și o preocupare autentică pentru dezvoltarea sustenabilă a orașelor contemporane. De peste douăzeci de ani, concursul Saint-Gobain reprezintă una dintre cele mai importante competiții internaționale dedicate studenților arhitecți, ingineri și designeri, oferindu-le oportunitatea de a răspunde unor teme reale, cu impact urban și social semnificativ.
În acest an, etapa națională a reunit 22 de echipe participante din Universitatea Politehnica Timișoara, Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” București, Facultatea de Arhitectură „G.M. Cantacuzino” Iași și Facultatea de Construcții, Cadastru și Arhitectură Oradea. Toate propunerile au evidențiat perspective inovatoare asupra relației dintre arhitectură, comunitate și peisajul construit. Facultatea de Arhitectură și Urbanism din Timișoara a participat cu 8 proiecte, toate obținând clasări importante.
Premiul I a fost acordat proiectului THE KNOT (Nodul), realizat de studenții Rădinoiu Radu-Cristian, Chirilă Briana-Nicola și Constantin Eduard-Robert. Proiectul explorează relația dintre structura urbană rigidă a Noului Belgrad și caracterul organic al râului Sava, propunând un spațiu de legătură activ între oraș și apă. Conceput ca un prag urban permeabil și deschis, proiectul transformă malul râului într-un spațiu public vibrant, unde traseele pietonale, perspectivele vizuale și peisajul natural se îmbină într-o experiență fluidă și accesibilă comunității.
Premiul al II-lea a revenit echipei formate din Vicol Denys, Săsărman Ioana-Paula și Zaha Alice-Doris, pentru proiectul CIK CAK. Propunerea dezvoltă conceptul unui ecosistem sportiv integrat în peisajul natural al malului nordic al râului Sava. Prin conservarea și extinderea centurii verzi existente, proiectul creează o tranziție echilibrată între densitatea urbană și mediul natural riveran, protejând biodiversitatea locală și continuitatea peisajului.
Coordonarea activității studenților a fost realizată de un colectiv extins de cadre didactice din anul IV – specializarea Arhitectură, sub îndrumarea decanului de an conf. dr. arh. Cătălina Bocan, iar pe parcursul primului semestru toți studenții au fost implicați în acest proces academic multidisciplinar, focusat pe proiectare.
Rezultatele confirmă nivelul ridicat al pregătirii studenților FAUT și capacitatea acestora de a propune soluții relevante pentru provocările urbane contemporane. Echipa câștigătoare va reprezenta facultatea și România în etapa internațională a competiției.