Noutati :

REZULTATE EXIT-POLL Grecia: Partidul lui Tsipras, Syriza, castiga alegerile cu 30-35% din voturi

20 septembrie, 2015 - 09:12 PM
Autor: Anonim      
Categorie: EXTERN
0

Partidul fostului premier grec Alexis Tsipras, Syriza, a castigat alegerile legislative desfasurate duminica in Grecia, fiind creditat cu 30-35 la suta din voturi de doua exit-poll-uri, relateaza The Guardian in editia electronica.

Un prim sondaj efectuat la iesirea de la urne pentru postul de televiziune Mega TV crediteaza Syriza cu 30-34% din voturi. Partidul conservator Noua Democratie se claseaza pe locul al doilea cu 28,5-32,5% din sufragii.

Partidul de extrema-dreapta Zori Aurii este creditat cu 6,5-8% din voturi, iar socialistii de la PASOK cu 5,5-7%.

Un al doilea sondaj, efectuat de Universitatea Macedonia, arata ca partidul de extrema-stanga Syriza ar urma sa obtina între 31% si 35% din voturi, urmat de Noua Democratie cu 29-31%.

Sectiile de vot s-au inchis la ora 19.00, iar rezultatele finale sunt asteptate pana luni dimineata.

Alegatorii greci au fost chemati la urne pentru a decide cine va implementa noile masuri prevazute in acordul cu creditorii internationali.

UPDATE Partidul de stânga al fostului premier grec Alexis Tsipras, Syriza, a câştigat alegerile legislative desfăşurate duminică în Grecia cu 35,33% din voturi, urmând să obţină 144 de mandate din cele 300 din Parlament, potrivit rezultatelor parţiale, citate de The Guardian în ediţia electronică.

Rating

  • 0comentarii

recomanda prietenilor