TIMIȘOARA. Reprezentanții RETIM au revenit cu precizari, după scandalul privind deponeul de la Ghizela, mai ales că, de luni, 20 octombrie, începând, le este interzis să mai depună deșeuri aici.
Conducerea companiei sustine că mai este loc de depunere în Celula 2 a deponeului și amenință cu procese împotriva Consiliului Județean Timiș, care a reziliat contractul cu Retim.
”În acest moment se aprobă depunerea ultimul camion de deșeuri la Ghizela. Cineva susține că noi ar trebui să oprim depozitarea pentru ca această construcție se prăbușește. Singurii care pot constata asta, sunt proiectanții etc. (…) În baza proiectului de închidere, noi susținem că mai exista capacitate”, a explicat Radu Merica – CEO RER Group.
Merica a mai spus că nimeni nu poate spune cu exactitate care este cantitatea de levigat din celula 2 a deponeului.
”Gestiunea acelui lichid care se numește levigat… se vehiculează niște cantități enorme, că ar fi un adevarat pericol.
În primul rând, nimeni nu poate determina cu precizie cât lichid e într-o celulă. Se fac măsurători…au existat în trecut momente mai critice, când am luat măsuri rapide si am reușit să scădem nivelul. Nu a existat niciodată niciun incident de mediu, nicio contaminare, nicio deversare.
Dacă ne uitam în istoricul deponeelor din România, vorbim de cele moderne, au existat diverse incidente, cum ar fi scurgeri de levigat, incendii etc. Inclusiv în Hunedoara au avut în ultimii 4 ani unele incidente, inclusiv contaminarea a zeci de hectare unde nu mai poate fi cultivat nimic, inclusiv incendii (…) Nu există nicio problemă a levigatului, nicio deversare”, a spus Merica.
Și Dan Pascu. directorul general al RETIM, a precizat că nu sunt probleme cu levigatul.
”Nu sunt probleme cu levigatul, există spațiu suficient în cadrul celulei 2. Este o înălțime medie, cand am ajuns la acea înălțime, stopăm depunerea. În nord-est înălțimea deșeurilor este la 12-14 metri față de 20 de metri cât e capacitatea. Se vede cu ochiul liber că mai e loc”, a spus Pascu.
Întrebați ce se va întâmpla cu gunoiul depus la pubelă de timișenii cu abonament, începând de luni, reprezentanții RETIM nu au avut un răspuns.
”Asta ne întrebăm și noi. E foarte ușor să închizi ceva fără o alternativă. Noi suntem și colector (…) Sigur că vor fi procese în instanță, dar asta nu rezolvă problema județului Timiș. Vom sesiza toate autoritățile posibile. Ieri am auzit că în CSAT s-a decis că corupția e o problema naționala…”, a declarat Radu Merica.
”Vom duce deșeurile la statțiile de sortare. Nu știm despre deșeurile ce se colecteaza din drumuri și împrejurimi care au ca destinație Ghizela. Nu va mai fi responsabilitatea noastră. Ne punem problema din punct de vedere al colectorului, unde le depunem, între ce ore, cu ce proceduri”, a completat Dan Pascu.
Reprezentanții RETIM s-au plâns că nu au primit de la Consiliul Județean Timiș niciun răspuns la adrese și solicitări și nici nu au fost primiți în audiență. De asemenea, ei au vorbit despre o posibila creștere a costurilor pentru gunoi.
Întrebați dacă se gândesc să se retragă din Timișoara, reprezentanții RETIM au explicat că momentan nu au asemenea ‘planuri’.
”Nu neapărat ne gândim să renunțăm la Timișoara. Suntem prestatori de servicii, participăm la licitații, uneori câștigăm, uneori nu, uneori nu participăm, cum s-a întâmplat la stația de sortare. Retim a câștigat licitații în Arad, Alba, etc”, a precizat Merica.
***
Începând de luni, 20 octombrie 2025, RETIM nu mai poate depune deșeuri la deponeul de la Ghizela, în urma unei decizii a reprezentanților de la Garda de Mediu. Consiliul Județean Timiș, proprietarul deponeului, a anunțat că celula a doua a depozitului de deșeuri este plină, inainte de vreme, și că urmează să anunte castigatorul licitatiei pentru construirea celei de-a treia celule. . Până la acel moment, gunoiul colectat din Timiș va fi dus la Arad și Hunedoara.
Mai mult, CJ Timiș spune că este depășită și cantitatea de levigat din deponeu. Totodată, CJ Timiș a prezentat și imagini cu mașinile Retim care au depozitat deșeuri amestecate, nereciclate la Ghizela.
Din aceste motive, CJ Timiș a reziliat contractul cu operatorul Retim și și-a înființat propria firmă care să opereze deponeul de la Ghizela. Aceasta se va numi SC. Eco Serv SRL.
***
Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!
Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la [email protected], pe FB sau pe contul nostru de Instagram!