Opinia Timisoarei

Renovarea Castelului Huniade, inca in faza semnarii contractelor de finantare. Cand ar putea incepe lucrarile de reabilitare a celei mai vechi cladiri din Timisoara

TIMISOARA. Anul trecut au fost aprobate, acum se semneaza efectiv contractele de finantare din cele trei surse care ar asigura o parte insemnata din lucrarile de restaurare a celei mai vechi cladiri din Timisoara inca in picioare – Castelul Huniade.

CITESTE SI: Intersectia Centura Sud Timisoara cu Drumul Boilor, in faza platii despagubirilor pentru proprietarii de terenuri expropriate. Ce se intampla pe santier. Video

Consiliul Judetean Timis anunta ca vor veni cele 35 de milioane de lei alocate prin Programul national de consolidare a cladirilor cu risc seismic ridicat (PNCCRS). Acestea se adauga altor 32 de milioane lei obtinute prin PNRR.
Este asteptata acum parafarea unei a treia finantari prin Programul Intereg VI – A Romania Ungaria (Ro – HU), de unde s-ar putea primi intre 8 si 10 milioane de euro. Tot prin PNRR, pe un alt program, s-au mai obtinut 5 milioane de lei pentru interventii de consolidare.

Potrivit proiectului ‘Restaurare, consolidare si punere in valoare a monumentului istoric Castelul Huniade, azi Muzeul Banatului – componenta consolidare‘ finantat prin Programul de consolidare a cladirilor cu risc seismic ridicat, se vor realiza urmatoarele categorii de lucrari:
• pentru asigurarea stabilitatii terenului se vor executa injectari cu bentonita;
• consolidarea fundatiilor prin realizarea unui radier;
• consolidarea zidurilor si a boltilor in pericol de prabusire;
• asigurarea unor cote de nivel care sa permita o circulatie facila si sa respecte P 118/99 si P180/2022;
• eradicarea umiditatii si tratamente preventive;
• restaurarea arhitecturala conform solutiilor originare de la 1856, pentru pardoseala (paviment de marmura si parchet) si refacerea finisajelor arhitecturale;
• realizarea finisajelor in muzee cu materiale traditionale, care respecta avizele Ministerului Culturii;
• restaurarea fatadelor in conformitate cu studiul istoric si documentele din arhive;
• realizarea unui acces modern manual si automat prin montarea de echipamente moderne de eliberare bilete;
• pentru asigurarea in caz de efractie se va implementa un sistem modern video si de efractie si control acces pentru protejarea patrimoniului expus;
• vitrinele vor fi asigurate cu sisteme de climatizare unde este necesar, cu sisteme de iluminat si protectie la efractie;
• pentru reeditarea imaginii originale se vor restaura elementele arhitecturale si componentele artistice conform studiilor si expertizelor deja intocmite.

La inceputul anului, reprezentantii Consiliului Judetean Timis anuntau ca in 2024 ar putea incepe lucrarile, iar pentru aceasta trebuie organizata licitatia pentru gasirea unui constructor. Estimau ca, daca nu vor aparea surprize, Castelul Huniade ar putea fi complet renovat in 2027.

***

Castelul Huniade a fost construit intre 1308 si 1315, in vremea lui Carol Robert de Anjou, si reconstruit in timpul lui Iancu de Hunedoara, intre 1443 si 1447. Acesta este socotit drept cea mai veche cladire din Timisoara inca in picioare.

A fost inchis in urma cu mai bine de 15 ani pentru reabilitare, insa, din cauza numeroaselor probleme si a lipsei fondurilor, lucrarile nu au mai fost finalizate. In anul Capitalei Culturale a Europei, s-au incheiat interventiile de restaurare a Salii Cavalerilor, care a si fost deschisa publicului, adapostind expozitii.

 

Exit mobile version