Remiza pentru ACS Poli in ultimul joc din Liga a II-a. ACS Poli si FC Bihor au incheiat la egalitate, 1-1

Promovati matematic in Liga I inca de saptamana trecuta timisorenii au abordat fara emotii meciul cu FC Bihor. Avand asigurat locul al doilea in serie, rezultatul partidei de pe stadionul Dan Paltinisanu a contat mai mult pentru statistica si pentru impresia publicului.

In conditiile date, Vali Velcea a decis sa dea sansa sa si catorva jucatori care nu au avut ocazia sa evolueze pana acum, portarul Valentin Coca fiind titularizat pentru prima oara in acest sezon, la fel ca si juniorul Cristian Bocsan.
Goalkeeperul timisorean nu a reusit insa debutul sperat, scapand mingea printe picioare in minutul 19 la sutul expediat de Bud de la peste 25 de metri, dar si-a mai spalat din pacate zece minute mai tarziu cand a scos de sub bara sutul lui Markus.
ACS Poli a avut sansa egalarii in minutul 41 cand Dobricean a recuperat o mine la mijlocul terenului si a scapat singur spre poarta bihorenilor, insa a sutat direct in portarul Popescu, iar oaspetii au iesit in avantaj la poarta.
Repriza secunda a inceput cu o noua ocazie a timisorenilor, dar Seroni a reluat cu capul direct in bratele aceluiasi Popescu. Velcea a incercat sa forteze si i-a trimis in teren pe Nanu, Trandu si Bostina, insa  golul a intarziat sa apara desi Seroni (64′) si Trandu(71′) i-au mai dat ceva emotii portarului oaspetilor.
Tot cei doi au conlucrat si la faza din minutul 82, care avea sa aduca egalarea. Trandu a centrat iar Seroni l-a invins pe Popescu cu o lovitura de cap plasata.
Timisorenii au pus presiune pe bihoreni pe final, fortand victoria, dar oaspetii s-au aparat bine. Meciul s-a incheiat cu scorul de 1-1, dar rezultatul a contat prea putin pentru trupa lui Velcea, care imediat dupa fliuerul de final a dat startul fiestei pentru promovare.
ACS Poli: Coca- Nohai, Bocsan, Seroni, Marovic- Dobricean(57′ Trandu), Petre, Poparadu, Balace(46′ Nanu) – Enciu(Bostina, 57′), Szekely
Antrenor: Vali Velcea
Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.