Rectorul Universitatii de Vest din Timisoara, Marilen Pirtea, atac la adresa pensionarilor de lux, parlamentari de Romania!

TIMISOARA. ‘Va place sa va numiti alesii neamului, dar ati cam uitat de NEAM‘. Asa isi intituleaza Marilen Pirtea, rectorul UVT, scrisoarea deschisa la adresa parlamentarilor care si-au votat recent pensii de lux, sfidandu-i pe cei care i-au trimis sa-i reprezinte.

Zilele trecute, tara a primit inca o dovada ca unele dintre cele mai mari nedreptati se fac cu legea in brate. La fel s-a intamplat si cand, dumneavoastra, alesii neamului, v-ati rupt de ceea ce inseamna principiul contributivitatii si ati hotarat sa va oferiti pensii mai mari chiar si cu 4600 de lei, echivalentul a 11 pensii minime.

Am asistat la unul dintre cele mai murdare conflicte de interese girat, din pacate, de legislatie, acela ca un grup de oameni sa-si voteze singuri suplimente la pensii din bani publici. Daca nu va ingrijorati de ceea ce vor spune cei aproape 400 de mii de romani care traiesc din pensia minima, poate va ingrijorati de viitorul copiilor nostri.

Nu supun dezbaterii legalitatea, dar lipsa de moralitate de care da dovada parlamentul nu este demna de o societate sanatoasa. Nu, in contextul in care un asistent universitar are salariul de 1050 de lei, cand sute de mii de angajati din invatamant traiesc la limita saraciei. Sa nu mai vorbim despre medici si multe alte categorii sociale si profesionale. Daca acum numai ei stiu cum se descurca, ma intreb ce vor face acesti oameni la final de cariera, cine le va plati lor pensia? COPIII NOSTRI, acei copii in care refuzati sa investiti. Refuzul de a investi in educatie le incetineste dezvoltarea, le limiteaza capacitatile, astfel ca nu faceti decat sa propagati saracia de la o generatie la alta. Presupun ca este greu pentru o mana de „alesi” sa vada acest risc, in confortul unor indemnizatii de mii de lei.

Din punct de vedere macroeconomic, cea mai sanatoasa investitie pe care o putem face este in educatie. Avem nevoie de specialisti ancorati in cerintele pietei, cu competente pe ceea ce economia solicita si are nevoie. Este greu sa vorbim despre echilibre macroeconomice cand inca avem un sistem de invatamant incremenit intr-un buget de asistenta sociala. Ultimele analize economice arata ca deficitul bugetului de pensii publice s-a ridicat la 3,56 miliarde de lei dupa primele doua luni din 2015, cu peste 1 mld. lei mai mare decat in primele doua luni ale anului trecut. Discrepantele intre cei care cotizeaza la bugetul de pensii si numarul celor care ies din campul muncii se accentueaza, iar una dintre cele mai sigure solutii pentru echilibrarea balantei este sa se investeasca in educatia tinerilor, astfel ca ei sa devina mult mai productivi, salariile sa creasca, iar contributia la pensii sa fie cu atat mai consistenta.
 
Va place sa va numiti alesii neamului, dar ati cam uitat de NEAM. Dati tuturor sansa la pensii mai mari, investiti in educatia copiilor!„, se arata in scrisoarea iscalita de rectorul Universitatii de Vest din Timisoara, Marilen Pirtea.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.