Noutati :

Rectificare de buget la Timisoara: 6 milioane de lei pentru Colterm si 7 milioane pentru drumuri si spatii verzi

28 septembrie, 2012 - 06:59 PM
Autor: Roxana Deaconescu      
Categorie: ADMINISTRATIE
1

TIMISOARA. Consilierii locali au modificat, vineri, bugetul local. Cei mai multi bani se duc catre Colterm si catre reparatiile la drumuri si intretinerea spatiilor verzi. De asemenea, au fost alocati bani si pentru inceperea unor proiecte noi.

Cei mai multi bani la rectificarea de buget vor merge insa catre Colterm, drumuri si spatii verzi. Pentru subventii, Colterm primeste din bugetul local inca 6 milioane de lei. Edilii vor sa continue in aceasta toamna si lucrari la mai multe strazi din oras, pentru care au alocat in sedinta ordinara de vineri 3,5 milioane de lei. Tot cam atatia bani au fost redirectionati pentru intretinerea spatiilor verzi.

„S-au asigurat surse de finantare pentru anumite institutii din subordinea noastra. Nu erau acoperite pana la sfarsitul anului pe salarizare Teatrul Maghiar, Teatrul German, toate celelalte. Cele mai importante modificari ca si sume sunt doua: am dat 6 milioane de lei catre Colterm pe subventii de la bugetul local, in contul subventiilor pe care trebuie sa le dam pentru Colterm si aproximativ 7 milioane de lei, 3,5 milioane pentru reparatii drumuri, trotuare si tot cam atata pentru intretinere spatii verzi si tot ceea ce inseamna reparatii la spatiile verzi. Vrem ca in perioada urmatoare sa toaletam foarte multi pomi, toamna permite asta”, ne-a declarat viceprimarul Sorin Grindeanu.

Alesii locali vor sa renoveze Monumentul Rezistentei Anticomuniste cu 100.000 de lei, dar si treptele de acces in Catedrala Mitropolitana, pentru care au alocat 200.000 de lei. In plus, echipa de rugby a Universitatii de Vest va primi 350.000 de lei, iar cu alti 40.000 de lei vor incepe in cele din urma lucrarile la cladirea multifunctionala care se va ridica la Gradina Zoologica.



Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

Rating

  • 1comentarii

recomanda prietenilor

Pareri

  1. in atentia dlui iongheorghe(alias paiSIE):cele doua miliarde de lei vechi sunt pentru reparatia treptelor catedralei si nu pentru propriul buzunar!
    se aude si la sfanta mitropolie a banatului?