
TIMISOARA. De cele mai multe ori, când vorbim despre reciclare, ne gândim la momentul în care aruncăm ceva la coș. Însă lupta pentru un mediu curat începe mult mai devreme: în fața raftului din supermarket.
Există o categorie de ambalaje pe care le numim „invizibile” nu pentru că nu se văd, ci pentru că ignorăm impactul lor uriaș asupra mediului sau faptul că, odată cumpărate, ele nu mai pot fi reciclate niciodată.
Ai observat acele pungi de cafea, de chipsuri sau ambalaje de dulciuri care pe interior par a fi din metal, iar pe exterior din plastic? Acestea sunt ambalaje compozite. Deși par ingenioase, ele sunt aproape imposibil de reciclat deoarece straturile de plastic și aluminiu sunt lipite și nu pot fi separate în procesul tehnologic obișnuit.
Sfatul ADID Timiș
Alege, unde este posibil, ambalaje din materiale unice (doar plastic, doar hârtie sau doar metal).
Multe produse sunt acum ambalate în „bioplastic” sau materiale compostabile.
Problema? Dacă aceste ambalaje ajung în pubela de plastic galbenă, ele pot compromite tot lotul de plastic reciclabil. Iar dacă ajung la groapa de gunoi, se descompun la fel de greu ca plasticul obișnuit în lipsa oxigenului.
Sfatul ADID Timiș
Cumpără produse cu ambalaj biodegradabil doar dacă ai posibilitatea să le pui în compostul propriu .
De câte ori ai cumpărat un flacon de cremă care stătea într-un suport de plastic, închis într-o cutie de carton, care era la rândul ei înfășurată în țiplă? Acesta este ambalajul „invizibil” care devine gunoi în secunda în care ai ajuns acasă.
Sfatul ADID Timiș
Caută produsele cu ambalaj minimal. Un produs bun nu are nevoie de trei straturi de protecție pentru a fi de calitate.
Multe tăvițe de mâncare sau caserole sunt realizate din plastic negru. Deși este plastic, senzorii optici din marile stații de sortare adesea nu pot „vedea” pigmentul negru pe banda rulantă, trimițându-l direct la gunoiul menajer (groapa de gunoi).
Sfatul ADID Timiș
Evită ambalajele din plastic negru în favoarea celor transparente sau albe, care sunt mult mai ușor de identificat și reciclat.
Puterea este la cumpărător
Fiecare produs pe care îl punem în coș este un „vot” pentru mediul înconjurător. Prin reducerea cantității de ambalaje pe care le aducem acasă:
Știai că?
Cel mai bun deșeu este cel care nu a fost produs niciodată. Înainte de a cumpăra, întreabă-te: „Am cum să reciclez acest ambalaj în pubela galbenă sau la clopotul verde?
Alege responsabil. Reciclează corect. Protejează județul Timiș!
O campanie de conștientizare derulată de ADID Timiș.