Razii în piețele din Timișoara. Unde au dat polițiștii locali cele mai multe amenzi. FOTO

TIMIȘOARA. Controale pe bandă rulantă făcute de polițiștii locali în piețele din Timișoara.

Agenții au aplicat sute de amenzi, cu o valoare totală de peste 80.000 de lei.

CITEȘTE ȘI: 3 părculețe propuse de timișoreni prin Bugetul Participativ încă din 2023 intră în proiectare. Anul viitor ar putea fi amenajate

Polițiștii au verificat dacă este respectată legea privitoare la vânzarea produselor perisabile, au controlat documentele comercianților sau cântarele folosite.

De la începutul anului, polițiștii locali au dat aproape 230 de amenzi în piețe pentru diferite nereguli. Cele mai multe in Iosefin.

De la începutul acestui an, în piețele agro-alimentare au fost constatate nereguli precum neafișarea documentelor, neavizarea carnetului de comerciant, lipsa documentelor la punctul de vânzare, vânzarea de marfă precum lactate, brânzeturi, carne, fără a se deține documente în acest sens, dar și parcarea neregulemantară în perimetrul piețelor.

Totalul sancțiunilor a fost de 228 în valoare totală de 83.805 lei.

Cele mai multe probleme au fost constatate în Piața Iosefin – Iancu Văcărescu, aici fiind aplicate 46 sancțiuni, urmată de Piața Badea Cârțan, cu 41 de sancțiuni și Piața Volantă Stadion cu 24 de sancțiuni, restul fiind aplicate în Piețele 700, Dacia, Doina și în alte locuri neamenajate ca piețe“, au transmis reprezentanții Poliției Locale Timișoara.

***

Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!

Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știrecontactați-ne la [email protected],  pe FB sau pe contul nostru de Instagram!

CITESTE SI: Afli primul tot ceea ce se intampla cu adevarat important in Timisoara si in regiune cu Aplicatia de stiri Opinia Timisoarei. 3 tipuri de alerte te tin mereu conectat la evenimente. Descarca gratuit Aplicatia OT aici!

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Control la sperietura sa dovedeasca ca au utilitate dupa ce a fost anuntata reducerea de efective,acum controleaza tot vezi doamne fac control in piete pana ce la LASA COMPLECT GOALE CA SI ASA SANT OCUPATE PE UN SFERT cel mai bun control il face CUMPARATORUL SI CONCURENTA nu voi cei cu sapca care treceti prin piete iar cand ii vedeti pe bisnitarii de tigari intoarceti capul la stanga inprejur astazi cand cu doua camere de vederi ii depistezi asupra faptelor pe acei locatari pemanenti di zona pietelor….???? Ce control la acte cand stii ca toti au acte de producatori false….ferifica la sursa nu in piata si vezi daca sursa de productie,solar ,teren cultivat si lasa piata libera ca si asa sant la sate destui care cu adevarat ar putea sa produca dar stau pe ajutorul social….?????

  2. Voi nu înțelegeți un lucru simplu: agricultura/legumicultura și alte îndeletniciri din această clasă NU SUNT RENTABiLE !!! Singurii care au profit sunt cei care primesc subvenții de la Guvern/UE iar aceștia foarte rar merg să vândă marfă în piață. În cele mai multe cazuri prin piață se face evaziune fiscală iar rețeta este foarte simplă: un țăran cu un mic teren agricol, obține un certificat de producător de la primărie care-l face negustor cinstit în fața autorităților. Acest posesor de certificat de producător apoi cultivă de exemplu 50Kg de cartofi și cumpără alți 5000Kg de la evazioniștii care aduc cu tirul din Spania sau Turcia. Și astfel se legalizează evaziunea. Iar cireașa de pe tort este că majoritatea celor ce vând în piață figurează ca bolnavi incurabili, cu pensie de boală, au certificate de urmași ai deportaților din Bărăgan, urmași de revoluționari și oprimați de comuniști, etc cu pensii și scutiri de la plata impozitelor.

  3. POLIȚIA LOCALĂ pe cei care vând nederanjați țigări fără timbru , nu îi vedeți ? Da nu mai dă odată BOLOJAN din voi afară ? Răutate și rea intenție mai mare ca la POLIȚIA LOCALĂ TIMIȘOARA nu am văzut ! Salarii mari ,nesimțire cât cuprinde !

  4. Normal ca se parchează aiurea dacă maestrul Fritz amenajează locuri de parcare cu minus pentru că vrea să veniți la piață cu bicicleta sau pe jos, cum era pe vremea lui Ceaușescu.