Razie in randul taximetristilor la Gara de Nord Timisoara. Au curs amenzile

TIMIȘOARA. Taximetriștii, verificați la sânge în zona Gării de Nord din Timișoara. Razia a fost organizată de Poliția Transporturi, de agenții de la Rutieră și Locală, precum și de specialiștii de la RAR și DRDP Timișoara.

CITESTE SI: Barbat gasit mort pe camp, nu departe de Timisoara. Avea o sticla de antigel langa el

Activitatea a vizat verificarea respectării prevederilor Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere, precum și a Ordonanței Guvernului nr. 49/2019 privind activitățile de transport alternativ cu autoturism și conducător auto.

În cadrul acțiunii, au fost controlate 15 autoturisme, fiind aplicate 26 de amenzi în valoare totală de 14.830 lei. De asemenea, au fost retrase 3 certificate de înmatriculare și au fost ridicate 4 aparate de taximetru care funcționau ilegal.

Polițiștii vor continuă controalele.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Flotele evazioniste au fost închise, băgate în insolvență sau alte modalități, au fost deschise altele noi ,în aplicația uber sau bolt încărcate declarații pe propria răspundere făcute în fals că șoferii sunt angajați ai flotelor și treaba cu evaziunea merge mai departe ! Dar hei, statul român crește impozitele la fraieri ! Așa cum păcănelele vor fi descentralizate ,fiecare localitate hotărând dacă are nevoie și câtă nevoie are de păcănele, așa descentralizare trebuie făcută și-n cazul „ridesharing ” primăria Timișoara hotărând câte mașini de ridesharing să aibă dreptul de a desfășura această activitate de taximetrie în Timișoara, nu Bucureștiul ! Nu știe Bucureștiul mai bine decât Timișoara nevoile orașului ! Și așa sunt zeci de articole în presă ( căutați pe google ) despre sume de sute de milioane evazionate de flotele de ridesharing !

  2. si asa o sa dispara si cei cativa taximetristi care sa incapataneaza sa astepte zeci de minute un client. o sa ramana transportul cool cu masini nemarcate care nu pot fi oprite in trafic.

    astept cu nerabdare uberii autonomi care nu mai pot fi acuzati ca au soferi fara contract de munca…

    PS: la uberi si bolți se veridica daca itp se face la 6 luni si asigurarea este pentru masini care transporta persoane?

    • Aici intervine schema cu ridesharing-ul care de fapt nu este transport de persoane ci împărțirea unei mașini pe un drum comun. E ca și cum eu aș lua pe cineva din vecini până la Metro de exemplu, pentru că așa este justificarea legală.

  3. Pai Uber.Bolt si alte firme de kkt nu verificati?