Razie de amploare intr-un cartier din Timisoara. Ce cautau politistii

TIMISOARA. Politistii au descins vineri dis de dimineata in cartierul Ronat, dupa mai multe sesizari ale timisorenilor.

CITESTE SI: Tunurile pe administratorii pietelor din Timisoara. Urmeaza schimbari importante 

Din informatiile primite de politistii locali,  pe strada Sacului mai multe persoane fara adapost isi improvizasera locuinte, in timp ce altele stateau acolo fara niciun fel de acte, intr-o cladire dezafectata a CFR, iar in jurul colibelor s-au strans si cantitati mari de gunoi.

Politistii locali in colaborare cu colegii de la Politia Transporturi si Gruparea de Jandarmi Mobila au descins in zona, unde au gasit patru adaposturi. In locuintele improvizate si in cladirea dezafectata a CFR isi faceau veacul 18 persoane, care nici macar nu aveau acte de identitate.

Cei in cauza au fost preluati si dusi pentru verificari, introducere in baza de date, inclusiv amprentare la IPJ Timis. De asmenea, au fost aplicate de 16 sanctiuni contraventionale pentru depozitare de deseuri, consum de alcool, lipsa documentelor de identitate etc. Colibele improvizate au fost demolate, zona urmand sa fie igienizata„, transmit reprezentantii Politiei Locale.

Acest gen de actiuni vor continua si in zilele urmatoare, iar politistii locali le cer si ajutorul timisorenilor. Cei care observa asemenea cazuri pot suna la 0256.968 sau 0256.246.112 sau pe pot trimite un e-mail pe adresa [email protected], iar politistii vor organiza actiuni pentru luarea masurilor legale.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.