
FOTO: The Guardian
Au fost înregistrate explozii în Iran, dar și în Israel, Qatar, Kuweit, Arabia Saudită și la Beirut luni dimineata. Iranul și Israelul raportează deja sute de victime.
Continuă atacurile Iranului asupra statele vecine bogate din Golf, care găzduiesc baze americane.
Donald Trump a anunțat că operațiunile militare vor continua până la atingerea tuturor obiectivelor.
Această escaladare masivă a provocat deja un șoc pe piețele petroliere și a dus la activarea bazelor britanice din Cipru.
Războiul din Orientul Mijlociu a intrat în a treia zi într-un ritm accelerat al escaladării, cu un bilanț militar tot mai amplu.
După uciderea liderului suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, într-o operațiune militară comună americano-israeliană, confruntarea s-a transformat într-o campanie militară care se anunță de durată. Israel a continuat atacurile împotriva Teheranului, lovind în același timp și ținte Hezbollah din Liban. Statele Unite anunță că au lovit peste 1.000 de ținte iraniene, în timp ce Teheranul a răspuns cu valuri succesive de rachete și drone asupra Israelului și a bazelor americane din regiune. Președintele Donald Trump afirmă că operațiunea va continua „cu forță maximă” până la atingerea tuturor obiectivelor și vorbește despre o acțiune care va dura circa patru săptămâni.
Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti a anunțat luni dimineață că 35 de zboruri spre și dinspre mai multe destinații din Orientul Mijlociu au fost anulate.
Este vorba despre curse spre şi dinspre Tel Aviv, Dubai, Doha, Ras-Al-Khaimah, Cairo, Aman.
Zborurile anulate aparţin companiilor Anima Wings, El Al, FlyDubai, HiSky, IsrAir, Qatar Airways, Tarom, Wizz Air.
300 de români așteaptă să fie evacuați din Israel prin Egipt. Peste 1000 de români în țările afectate de conflict
Un prim grup de cetățeni români – 300 – ar urma să fie scos din Israel și va trece în Egipt. De acolo, acești cetățeni vor fi preluați de o echipă consulară trimisă de Ambasada României la Cairo, insă mai durează.
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe, Andrei Țărnea, a prezentat datele referitoare la numărul de cetățeni români aflați în zonele afectate de conflictul din Orientul Mijlociu.
“Vorbim despre Israel, unde sunt circa 624 de cetățeni români. Dintre aceștia, aproximativ 30 sunt minori.
În Qatar vorbim de 159 de cetățeni români, din care 19 minori. În Arabia Saudită vorbim de 25 de cetățeni români, din care mai multe familii cu copii.
În Ramallah (în Cisiordania, n.r.) vorbim de 46 de cetățeni români în atenție și nu avem informații legate de minori. În Kuwait sunt șase adulți și doi copii.
În Iran, nouă persoane. În Oman, circa 90 de turiști români. În Iordania, 99 de cetățeni români.
În Emiratele Arabe Unite, situația este un pic mai complicată. Vom reveni cu cifre pe măsură ce acestea sunt clarificate. Vorbim despre câteva sute de persoane, deci acolo este un număr semnificativ. Acolo sunt si copii aflati in excursie in vacanta intersemestriala.
În Siria nu am avut solicitări de repatrieri. În Liban a fost un număr de solicitări de informații, dar deocamdată nu există solicitări de repatriere. În Irak avem un cetățean român al cărui zbor s-a anulat“, a spus oficialul MAE.
Mai multe AICI.
***
Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!
Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la [email protected], pe FB sau pe contul nostru de Instagram!
Pareri
Nebunul portocaliu e adevăratul terorist!
Israel, condusă de Netanyahu și susținută de SUA, au ras Fasia Gaza de pe fața pământului. Au comis un genocid nemaivăzut din 1945 încoace. Acum au atacat împreună Iranul. Ei sunt agresorii. Indiferent de justificări. Iar interesul SUA este economic , nu pt ca le este frică de rachetele Iranului.