Radiatii periculoase la Timisoara! Alarma radioactiva la un centru de colectare a fierului vechi!

TIMISOARA. Momente de panica intr-un centru de colectare si depozitare a fierului vechi din Timisoara, in zona Ion Ionescu de la Brad. Angajatii s-au speriat dupa ce au constatat ca niste tevi metalice emana radiatii. Acestea au fost identificate de aparatura de scanare a transporturilor de metale care ajung in depozitul lor.

Este vorba de 2 bare de 1,30 m lungime si 50 cm diametru care se gaseau intr-un container.

Imediat oamenii au dat alarma si au cerut ajutorul pompierilor si lucratorilor de la Protectia Civila. la fata locului au sosit in mare graba specialisti de la Comisia Nationala pentru Controlul Activitatii Nucleare, de la Mediu si Sanatate pentru a evalua situatia.

Acestia au facut mai multe masuratori care au confirmat prezenta radiatiilor, insa „concentratia de radiatii este sub limita la care ar putea afecta populatia„, au precizat specialistii.

Acestia adauga ca nu este obligatoriu ca elemente radioactive sa se gaseasca in aliajul din care sunt confectionate cele doua tevi metalice. E posibil si doar ca tuburile sa fi intrat in contact cu substante radioactive.

Cele doua bare care au bagat in sperieti angajatii de la centrul de colectare a fierului vechi au fost preluate pentru a fi examinate si mai apoi distruse.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.