Puterea a redobandit majoritatea in Senat. Afla aici ce s-a intamplat!

UPDATE! Puterea a redobandit majoritatea in Senatul Romaniei

Senatorul independent Ion Toma s-a inscris in UNPR, iar in urma inscrierii sale Puterea a redobandit majoritatea de 69 de senatori. Toma a fost dat afara din PSD, iar o vreme a fost senator independent.

„Regret ca partidul pentru care am muncit ani de zile s-a schimbat atat de dramatic in rau in ultima vreme. Am insa si o mare bucurie. Si anume ca in UNPR am regasit fosti colegi, adevarati prieteni si oameni de caracter”, a declarat Toma.

In prezent, UNPR are 27 de parlamentari: 12 senatori si 15 deputati.

__________________________________________________________________________________________

Puterea nu mai detine majoritatea in Senatul Romaniei. Senatorul Serban Radulescu si-a anuntat demisia din grupul parlamentar al PDL, afirmand ca face acest lucru „nu cu bucurie”, mai ales ca actiunea sa duce la pierderea de catre coalitie a majoritatii in Senat.

In acest moment structura partidelor politice din Senat inclina balanta in favoarea Opozitiei, care poate conta pe sprijinul a 68 de reprezentanti, insa Catalin Voicu se afla in arest, astfel ca se poate baza pe 67 de senatori.

De asemenea, senatorul Ion Toma este neafiliat.

„Vreau sa anunt azi, nu cu bucurie, ca incepand de azi nu mai fac parte din grupul PDL, ci voi activa ca senator independent neafiliat”, a anuntat Serban Radulescu.

Senatori ai opozitiei au aplaudat acest anunt. In urma demisiei lui Serban Radulescu, coalitia nu mai detine majoritatea la Senat, avand in prezent 68 de senatori, din totalul de 137.

Cine sunt cei doi alesi care pot decide soarta legilor in Senat?


Problema este ca pentru adoptarea legilor este nevoie de majoritate. Iata cine sunt cei doi care pot face diferenta!

Ion Toma – senator independent

In urma cu aproape 3 luni de zile, senatorul a fost dat afara din PSD si partidul a pierdut votul acestuia in parlament.

Potrivit informatiilor apoarute in presa, Ion Toma ar fi fost exclus din organizatia Olt deoarece ar fi incercat sa il convinga pe senatorul PDL Mihai Nita sa nu se inscrie in PSD.

Motivul oficial invocat de conducerea PSD Olt pentru sanctionarea lui Ion Toma a fost ca acesta nu si-ar fi platit cotizatia si nu s-ar fi implicat in activitatea filialei.

Serban Radulescu – senator independent

Alesul si-a anuntat luni demisia din grupul PDL si presa centrala scrie ca acesta ar urma sa se inscrie in PC pentru ca i s-ar fi promis un post de conducere in administratia judetului Cluj.

In acest moment, de voturile acestor doi parlamentari depinde soarta celor mai multe legi pe care Senatul Romaniei le are de votat in perioada urmatoare.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.