PSD ii cere lui Mircea Geoana sa isi dea demisia de la sefia Senatului. Vezi cine ar putea sa ii ia locul! Iliescu: Sper ca Geoana sa aiba inteligenta minima sa accepte rocada cu Corlatean!

UPDATE 17.15: Victor Ponta: Functia de presedinte al Senatului trebuie ocupata de un senator al opozitiei. Il propunem pe Titus Corlatean in locul lui Mircea Geoana

„Functia de presedinte al Senatului trebuie ocupata de un senator al opozitiei”, a declarat luni presedintele PSD, Victor Ponta. Liderul social-democrat a anuntat ca formatiunea sa il propune pe Titus Corlatean in locul lui Mircea Geoana, care ar urma sa prea sefia Comisiei de Politica Externa a Senatului.

Conducerea PSD a dat un vot luni in sedinta Birolui Politic ca grupul PSD de la Senat sa decida in privinta retragerii sprijinului politic pentru Mircea Geoana ca presedinte al Senatului. Geoana a declarat ca solicitarea cererea PSD ca el sa renunte la presedintia Senatului in favoarealui Titus Corlatean este „o decizie profund gresita, o greseala strategica majora”, lasind sa se inteleaga ca nu va renunta singur la functie.

________________________________________________________

UPDATE 17.00: Mircea Geoana nu vrea sa plece de bunavoie de la sefia Senatului, asa cum ii cere PSD care vrea sa-l inlocuiasca cu Titus Corlatean

Presedintele camerei superioare a Parlamentului, Mircea Geoana, spune despre rocada cu Titus Corlatean la sefia Senatului: „O decizie profund gresita”.

Mircea Geoana a declarat luni ca cererea PSD ca el sa renunte la presedintia Senatului in favoarea colegului Titus Corlatean este „o decizie profund gresita, o greseala strategica majora”. Geoana a spus ca, daca el va fi inlocuit de la sefia Senatului, PSD nu va recistiga automat presedintia Senatului: „Nu exista nici o rocada. Nu exista nici o procedura de inlocuire a presedintelui Senatului fara un vot in plen”.

Alte declaratii:

– Inteleg ca va exista o propunere din partea Grupului PSD (din Senat – n.red.)

– Faptul ca cineva care are o relatie atit de buna cu America provoaca astfel de reactii la Bucuresti imi ridica mari semne de intrebare.

– Nu am cerut decit un minim respect din partea partidului

– Se incearca in acest moment oferirea catre Putere a unei functii importante, ultima detinuta de catre Opozitie. Se pare ca sint dispusi sa faca orice ca sa scape de Geoana

_______________________________________________

UPDATE ORA 16.30 Iliescu il face iarasi prostanac pe Geoana: Sper sa aiba inteligenta minima sa accepte rocada!

Presedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat luni dupa sedinta Biroului Permanent National, ca spera ca Mircea Geoana „sa aiba inteligenta minima necesara” si sa accepte rocada cu Titus Corlatean la sefia Senatului.

Reamintim ca liderii PSD au decis sa-i ceara lui Geoana sa renunte la functia de presedinte al Senatului si sa accepte sefia Comisiei de Politica Externa din Senat, urmind sa faca rocada pe functii cu Titus Corlatean.

Ion Iliescu a nuantat ca nu se doreste sa se mearga pe calea demisiei lui Mircea Geoana din postul de presedinte al Senatului, ci pe aceea a unei rocade.

Nu pe aceasta cale mergem sa-si prezinte demisia, sa faca vacanta aceasta pozitie de presedinte de Senat, ci sa fie o rocada. Este dreptul acestui partid sa faca asa ceva”, a spus Ion Iliescu. „Sper sa aiba inteligenta minima necesara pentru asa ceva„, a adaugat Iliescu

Este asteptat din moment in moment chiar Mircea Geoana sa faca declararii pe marginea posibilei sale inlocuiri de la sefia Senatului, asa cum doresc colegii sai din PSD.  Se pare ca PSD mizeaza pe faptul ca, daca Geoana va fi de acord cu rocada, nu va fi nevoie de un vot in plenul Senatului pentru confirmarea lui Titus Corlatean ca presedinte al camerei superioare,  dupa cum sustin surse din PSD.

Vom reveni cu detalii!

______________________________________________________

Mircea Geoana ar putea fi schimbat de la sefia Senatului si i s-ar propune sa preia sefia Comisiei de politica externa. PSD ii cere lui Geoana sa se retraga si a propus deja un inlocuitor.

Plenul Senatului urmeaza sa decida înlocuirea.

Sedinţa Biroului Permanent National al PSD i-ar putea cere lui Mircea Geoana sa demisioneze din functia de presedinte al Senatului.

In jurul orei 15.00, membrii Biroului Permanent National al PSD discutau despre posibilitatea de a-i solicita in mod oficial lui Mircea Geoana sa se retraga benevol de la presedintia Senatului.

Astfel, propunerea facuta lui Geoana ar fi sa accepte, in schimb, presedintia Comisiei de Politica Externa din cadrul Senatului – functie detinuta acum de Titus Corlatean. In cazul in care Mircea Geoana ar accepta propunerea, Corlatean ar urma sa il inlocuiasca la sefia Senatului.

Pe de alta parte, presedintele PSD, Victor Ponta, a refuzat sa comenteze aceste informatii, precizand ca merge sa discute cu senatorii partidului, iar la iesire va comunica hotararea colegilor sai. „Merg si discut la grup cu colegii senatori. La iesire, va comunic decizia colegilor mei„, a spuns Ponta.

Aici (in BPN al PSD – n.r.) a fost un vot, urmeaza un vot si in grupul de la Senat„, a mai declarat presedintele PSD.

Mircea Geoana nu a fost prezent la sedinta Biroul Permanent al PSD, desi mai multi membri ai BPN al PSD l-au criticat recent pentru atacurile la adresa unor lideri social-democrati, dar si pentru vizita facuta in SUA. De asemenea, Geoana a fost suspendat din PSD pentru sase luni, in decembrie 2010, dupa ce a fost acuzat de social democrati ca ar fi intentionat formarea unei platforme critice in interiorul PSD.

___________________________________________________

Imediat dupa ce a aparut anuntul ca PSD ii cere lui Mircea Geoana sa demisioneze din functia de presedinte al Senatului, pe blogul lui Cristian Patrasconiu au fost postate „pe surse”, imagini cu o posibila reactie a lui Mircea Geoana dupa ce ar fi aflat ca nu va mai fi al doilea om in stat. Totul este un panflet, insa!

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.