TIMIȘOARA. Parchetul European condus de Laura Codruța Kovesi ‘lovește’ din nou în Banat.
De astă dată, procurorii EPPO Timișoara au făcut percheziții la Primăria Oravița și la Spitalul Orășenesc din localitate. Anchetatorii vorbesc de o fraudă cu fonduri europene de câteva milioane de lei.
Procurorii Parchetului European din Timișoara au verificat modul în care a fost implementat un proiect european de modernizare și dotare cu echipamente a Spitalul din Oravița, județul Caraș-Severin. Valoarea acestuia se ridică la peste 9 milioane de lei, aproape 2 milioane de euro.
Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, reprezentanții Primăriei din Oravița, care este beneficiarul proiectului, au decontat lucrări ce nu au fost executate.
Proiectul, care avea termen de finalizare 2024, a fost prelungit până în 2025. Cu toate astea, firma, care urma să realizeze modernizarea unității sanitare și să cumpere echipamentele în spital a oprit lucrările și și-a retras muncitorii de pe șantier. Asta, însă, după ce a încasat aproape 85 la sută din valoarea proiectului.
Lucrările, spun specialiștii, sunt însă realizate într-un procent foarte mic. Procurorii EPPO au ridicat zeci de documente și înscrisuri, iar în perioada următoare mai mulți angajați ai Primăriei din Oravița, dar și reprezentanți ai spitalului urmează să fie audiați la sediul Parchetului European din Timișoara.