TIMIȘOARA. Parchetul European condus de Laura Codruța Kovesi ‘lovește’ din nou în Banat.
De astă dată, procurorii EPPO Timișoara au făcut percheziții la Primăria Oravița și la Spitalul Orășenesc din localitate. Anchetatorii vorbesc de o fraudă cu fonduri europene de câteva milioane de lei.
Procurorii Parchetului European din Timișoara au verificat modul în care a fost implementat un proiect european de modernizare și dotare cu echipamente a Spitalul din Oravița, județul Caraș-Severin. Valoarea acestuia se ridică la peste 9 milioane de lei, aproape 2 milioane de euro.
Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, reprezentanții Primăriei din Oravița, care este beneficiarul proiectului, au decontat lucrări ce nu au fost executate.
Proiectul, care avea termen de finalizare 2024, a fost prelungit până în 2025. Cu toate astea, firma, care urma să realizeze modernizarea unității sanitare și să cumpere echipamentele în spital a oprit lucrările și și-a retras muncitorii de pe șantier. Asta, însă, după ce a încasat aproape 85 la sută din valoarea proiectului.
Lucrările, spun specialiștii, sunt însă realizate într-un procent foarte mic. Procurorii EPPO au ridicat zeci de documente și înscrisuri, iar în perioada următoare mai mulți angajați ai Primăriei din Oravița, dar și reprezentanți ai spitalului urmează să fie audiați la sediul Parchetului European din Timișoara.
Pareri
Mda…pai na statul de aceea este in deficit bugetar…ca se pierd banii asa! trebuie martite accizele taxele si TVA pt acoperirea gaurii bugetare, nu sa se stopeze fraudele bugetare si cheltuielile de personal si mai ales reducerea aparatului din administratia publica centrala si locala!
Curtea Constituțională a declarat neconstituțional un articol din Legea nr.176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, care prevede că declarațiile de avere cuprind și veniturile și bunurile soților și copiilor, au declarat surse din CCR.
Dacă se fac așa la fondurile europene unde este totuși un control mai strict este clar ce se întâmplă cu fondurile de la guvern sau de la județ. Cele de la UAT-uri clar se duc direct în buzunarul neamurilor primarului. Acum după ce corupții ăștia au salarii crescute cu 25% anul trecut trebuie să ne mai ia nouă din venituri să le acopere dar pe deasupra atât furăciunile cât și pagubele datorită incompetenței lor.
Bine ca mai sunt orașe unde procurorii își fac treaba. Galatiul nu are asa ceva. Indiferent ca cetățenii tipa, nu pare ca avem instituții care sa facă ordine. Se fac sesizări continuu , nimeni nu aude . Cu toate astea ii plătim.
Uite exact de de aia au alungat o pe Kovesi din țară, cu complicitatea lui Johannis, din fruntea DNA.
Că era un ghimpe in voasta lor de NORFAȘI CORUPȚI 😡😡
Măcar îi prinde pe cei care fură fonduri europene.
De foarte mult timp se stie ca județul Caraș-Severin e Stat în Stat si aici legea se aplica altfel…mai mult nu se aplica adica.
Adevarate CLANURI de HOȚI specializati in FRAUDAREA BANILOR PUBLICI
Este foarte clar furtul mai ales că a fost control și sa trecut cu vederea .Firma ce a încasat oprită blocat tot ce deține patronasul dar va dura 5 ani că nu se vrea soluționare. Eficientă zero din partea celor ce se ocupă de dosar