TIMISOARA. Un bărbat a fost prins în flagrant de polițiști, la Timișoara, în timp ce primea șpagă de la o femeie.
Femeia o avea pe mama ei internată în spitalul de la Gătaia și își dorea să o țină acolo pe o perioadă mai îndelungată. Bărbatul i-ar fi promis că poate aranja acest lucru cu personalul medical, dar i-a cerut suma de 900 de euro.
Femeia a fost de acord să plătească suma și a convenit să se întâlnească cu suspectul în parcarea unui centru comercial. Femeia i-a anunțat însă și pe polițiști, care au așteptat până ce bărbatul a primit banii, după care l-au reținut.
“Din cercetările efectuate până în prezent a reieșit, în zilele de 24 și 27 iunie 2026, acesta ar fi pretins de la o femeie suma de 900 de euro, lăsând să se creadă că ar avea influență asupra unor cadre medicale din cadrul unui spital de psihiatrie din județul Timiș și că le-ar putea determina să mențină internată mama acesteia pentru o perioadă mai mare de timp, precum și să faciliteze efectuarea unei expertize psihiatrice necesare în cadrul unor proceduri judiciare și administrative.
La data de 30 iunie 2026, în jurul orei 16:00, bărbatul a fost prins în flagrant delict, în parcarea unui centru comercial din municipiul Timișoara, imediat după ce ar fi primit de la denunțătoare suma de 700 de euro și 1.000 de lei, în scopul menționat.
Față de acesta a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat procurorului pentru dispunerea măsurilor legale.“, au transmis reprezentanții IPJ Timis.
***
Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!
Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la redactie@opiniatimisoarei.ro, pe FB sau pe contul nostru de Instagram!

