
TIMIȘOARA. Bicicliștii și trotinetiștii au încasat aproape 200 de amenzi de la polițiștii locali de la începutul anului la Timișoara.
Oamenii legii au făcut controale în mai multe zone ale orașului îm ultimele luni pentru a vedea dacă cei care circulă pe aceste vehicule respectă regulile de circulație.
Agenții au împărțit 188 de amenzi, cu o valoare de 160.380 de lei, adică puțin peste 32.000 de euro. Sancțiunile au fost aplicate pentru diferite abateri.
„Au fost aplicate mai multe amenzi pentru traversarea drumului public fără a respecta culoarea roşie a semaforului electric în zone precum Calea Alexandru Ioan Cuza cu Pictor Ion Zaicu, Calea Aradului cu Calea Sever Bocu, Bdul Michelangelo cu Bdul CD Loga, Circumvalatiuni cu Coriolan Brediceanu, Michelangelo cu M. Eminescu etc. Alte sancțiuni au fost aplicate pentru circulația pe bicicletă ţinând telefonul în mână si fără a ține cel puțin o mână pe ghidon sau pe trotineta electrică ținând telefonul în mână, circulația pe trotinetă electrică transportând și alte persoane, circulația pe motociclu traversând drumul public pe trecerea pentru pietoni marcată şi semnalizată corespunzător, periclitând siguranţa pietonilor ori circulația pe bicicletă pe trotuar, având însă la dispoziție pentru circulatie pistă obligatorie pentru biciclişti amenajată în acest sens„, transmit reprezentanții Poliției Locale Timișoara.

Polițiștii locali reamintesc timișorenilor că dacă conduc biciclete sau trotinete sunt oblighați să nu se deplaseze pe carosabil sau trotuar atunci când sunt piste amenajate în acest sens, să nu traverseze pe vehicule trecerile de pietoni, să respecte culoarea semaforului, să nu transporte alte persoane cu excepția minorilor până în 7 ani și acesta asigurat în scaun special, în cazul bicicletelor, să circule fără a ține mâinile pe ghidon, iar vehiculele trebuie să fie dotate corespunzător cu echipamente care să le facă vizibile în trafic. În funcție de faptă, sancțiunile sunt între 202,50 lei și pot ajunge până la 1215 lei.
***
Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!
Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la [email protected], pe FB sau pe contul nostru de Instagram!
Pareri
Troti si Bitza este viitorul …
doamne ajuta sa va tina dumnezeu naravul ..numai ai loc de ei in oras
Eu sunt sofer profesionist. Detin toate categoriile inclusiv troleibus si tranvai. Dar sunt si biciclist de primavara pana toamna cand e vreme buna. Vreau sa spun ca am intalnit trotinetisi indisciplinati in trafic si cred ca mare parte nu au notiuni de circulatie. Dar sunt foarte multi soferi de obicei cei cu B care pur si simplu ar trece cu masina peste tine daca le-ar fi permis. Nu au nici un fel de respect pentru biciclisti. Nici pentru cei care circula regulamentar.
respecte pe cei care circula regulamentar?!? Sunt atat de rari incat mie imi vine sa ma dau jos sa-i felicit si sa le cer sa-mi fac o poza cu ei! Dar nu-mi aduc aminte cand l-am vazut pe unul circuland regulamentar, atat de rari sunt! Bine, mai circulam si eu cu bicicleta, dar poze cu mine am din concedii🤡😁🤡
Tot mai multi concetateni „cinstiti cu creierul dilatat” fumeaza la volan si ARUNCA CHISTOCUL ( chiar arzand) afara pe geamul deschis. Unii DOBITOCI ARUNCA CHISTOCUL, CHIAR inspre geamul masinii aflate in stanga lui ,
catre partenerul din trafic. Apoi se si distreaza
Pericolul este mare , gandindu-ne la consecinte.
SI TOTUSI CE ESTE DE FACUT?
Cat timp pista de bicicleta este cu stop din 20 in 20 de metri ca in Mosnita mai bine se merge pe sosea.
Dar la masini aveti pretentia sa stea la fiecare colt. Eeeee, „noi vrem democratie, dar nu pentru catei”.
Conform legislației în vigoare trotinetele care pot depăși 25km/h trebuie să aibă număr de la primărie și RCA exact ca un moped. Asta se pare că nu s-a verificat deși au fost destule filmări cu trotinetiști care circulau în rând cu mașinile, inclusiv pe centură, fără numere galbene de la primărie, evident.
Daca Politia ar fi fost mai activa in Dumbravita poate 2 copii ramaneau in viata si nu erau 2 familii indoliate acum. Unii vor spune ca politistii nu pot lucra zilnic 24 din 24 de ore, iar noaptea se intervine doar pentru urgente, si sunt total de acord. As fi totusi curios sa stiu: cati pietoni, biciclisti si trotinetisti au fost sanctionati in ultimii 5 ani in Dumbravita? Banuiala mea e ca Z-E-R-O.
Dane… dane….
Dai vina pe Politie ptr. Ca unii le cumpara trotineta ce merge cu 50 km/h la copii?
Tu esti genul ala ce da vina pe altii tot timpul
9 din 10 nu respecta nici o regula pt ca nici nu vor sa cunoasca vreo regula
ma intalnesc cu ei zilnic in trafic, umbla ca bezmeticii si in caza ca iti produc vreo dauna nu te despagubeste nimeni
chiar ieri pt Musicescu, imi veneau doi destepti fara casca din fata, unul pe sensul opus de mers si altul pe interzis, fix in fata mea. A trebuit sa reduc pana aproape sa stationez pe banda ca cel de pe interzis statea tot pe banda mea de metrs. A mai si strigat la mine cand l-am caxonat. Pacat nu am putut sa cobor din masina. Probabil ca nu stia ca daca il calc, posibil sa moara. Sper sa le dea amenzi cat mai mari ca altfel nu se potilesc, sau pur si simplu lasati sa isi dea cu ele de nu se mai ridica de jos daca au 18+
lasati sa isi faca selectia natural. Daca pana acum nu le-a intrat in cap nici lor, nici parintilor, sa isi asume consecintele si gata. Politia vad ca pare cam inutila. Eu daca o sa il prind pe unu ca mai face figuri pe drum si e fara casca, il iau de urechi si il duc direct la politie sau la jandarmi sa ii dea o mama de bataie de se satura de trotineta
Bună! Eu propun o cale de mijloc … legală ! Sunt copii ….
Dar v-ați pornit tare cu știri inventate despre subiectul ăsta