‘Prin foc si sabie’, o sarbatoare de poveste la Timisoara. Cavaleri razboinici si printese, lupte, piese de teatru si concerte, delicii culinare de altadata, intr-un festival medieval și o călătorie cronologică prin istoria Europei, la Muzeul Satului. Vezi programul complet!

TIMISOARA. Vreme de sarbatoare ca odinioara. Timisorenii sunt asteptati la o adevarata lectie de istorie in aer liber, una care ii va purta din preistorie pana in epoca moderna, in cadrul unui festival medieval și o călătorie cronologică prin istoria Europei organizat la Muzeul Satului Banatean.

„Prin foc si sabie” se numeste festivalul care se va desfasura in urmatoarele 5 zile la Timisoara.
La Padurea Verde vor fi prezente mai multe grupuri de reconstituire istorica din tara, dar si din strainatate, care vor prezenta spectacole fascinante. Timisorenii vor putea vedea navigatori sau luptatori varegi din secolul al X-lea, soldatii aparatori ai Cetatii Timisoarei din secolul al XVI-lea sau ieniceri si spahii.
De asemenea, in cele patru zile vor fi organizate ateliere de lemnarit, fierarit, de confectionat masti traditionale, opinci si chiar o degustare de bucate savuroase din vremuri de demult.

Nu vor lipsi spectacolele de teatru si muzica, care ii vor incanta pe vizitatori in fiecare dintre zile, dar nici punerea in scena a unor batalii ai caror protagonisti vor fi echipati in costume medievale.

Iata programul complet al Festivalului „Prin foc si sabie”.

Miercuri, 6 septembrie
18:00 Deschiderea festiva a evenimentului cu:
– Dr. Arheolog Marius Barbu – Atelier de arheologie experimentala cu piatra cioplita preistorica
– Komakiza, fierarul dac – Atelier de fierarie antica
– Damanais – ARS FABRILIS OFFICINA – atelier de lemnarit la strung antic
– Hrafnabroethr – navigatori si luptatori varegi din secolul al X-lea
– Asociatia Losonczy István – soldatii aparatori ai Cetatii Timisoarei în fata expansiunii otomane din secolul al XVI-lea
– Eyaletul de Timisoara – reprezentantii lumii otomane, cu care începand cu 1552 Timisoara intra într-o noua era
19:00 – SPECIMEN TEATRO (Italia) – ”Canti d’amore e tarantelle” – Cantece de dragoste si tarantele, muzica veche traditionala din sudul Italiei
20:00 – TRUVERII – concert spectacol ”D’ale amorului” – povesti vechi muzicale si teatrale

Joi, 7 septembrie
18:00-21:00 Ateliere interactive
– Dr. Arheolog Marius Barbu – Atelier de arheologie experimentala cu piatra cioplita preistorica
– Komakiza, fierarul dac – Atelier de fierarie antica
– Damanais – ARS FABRILIS OFFICINA – atelier de lemnarit la strung antic
Tabere istorice vizitabile
– Hrafnabroethr – navigatori si luptatori varegi din secolul al X-lea
– Asociatia Losonczy István – soldatii aparatori ai Cetatii Timisoarei în fata expansiunii otomane din secolul al XVI-lea
– Eyaletul de Timisoara – reprezentantii lumii otomane, cu care începand cu 1552 Timisoara intra într-o noua era
18:00 Hrafnabroethr – despre viata în centrele comerciale de pe cursul Volgai, raiduri pe uscat si apa, comertul cu sclavi în Rusia Kieveana a sec. al X-lea
18:45 Asociatia Losonczy István si Eyaletul de Timisoara – Banatul în epoca expansiunii otomane
19:30 – BAGHATUR – ALTYN TAIGA – din locurile unde se întalnesc taigaua siberiana, stepele Kazahstanului si campiile mongole, soseste prin istorie acest proiect de reenactment muzical, care prezinta cultura popoarelor altaice

Vineri, 8 septembrie
18:00-21:00 Ateliere interactive
– Dr. Arheolog Marius Barbu – Atelier de arheologie experimentala cu piatra cioplita preistorica
– Komakiza, fierarul dac – Atelier de fierarie antica
– Damanais – ARS FABRILIS OFFICINA – atelier de lemnarit la strung antic
– Asociatia Istoria Vie – gastronomie istorica
– Asociatia Zestrea – atelier de masti traditionale si opinci
Tabere istorice vizitabile
– Hrafnabroethr – navigatori si luptatori varegi din secolul al X-lea
– Compania Dragonului – mercenari infanteristi din prima jumatate a secolului al XV-lea
– Societas Falconis – mercenari italieni din jurul anului 1500
– Asociatia Losonczy István – soldatii aparatori ai Cetatii Timisoarei în fata expansiunii otomane din secolul al XVI-lea
– Thurzovi Drabanti (Slovacia) – nobili si soldati ai secolelor XVI-XVII
– Eyaletul de Timisoara – reprezentantii lumii otomane, cu care începand cu 1552 Timisoara intra într-o noua era
– Helmbrechti shs (Cehia) – artileristi si muschetari din Europa Centrala din sec. al XVII-lea
– Asociatia Historia Renascita – arnauti si alte tipologii militare specifice zonei balcanice la finalul secolului al XVIII-lea si începutul secolului al XIX-lea
18:00 – Compania Dragonului si Societas Falconis – zorii modernitatii militare: ascensiunea mercenarilor si a pulberii negre
20:00 Spectacol folcloric – formatia ”Virtuozii Banatului”
21:00 Veselie la taberele istorice

Sambata, 9 septembrie
14:00-22:00 Ateliere interactive
– Dr. Arheolog Marius Barbu – Atelier de arheologie experimentala cu piatra cioplita preistorica
– Komakiza, fierarul dac – Atelier de fierarie antica
– Damanais – ARS FABRILIS OFFICINA – atelier de lemnarit la strung antic
– Asociatia Istoria Vie – gastronomie istorica
– Asociatia Zestrea – atelier de masti traditionale si opinci
– Fiare din Beci – expozitie interactiva de spade si sabii originale
Tabere istorice vizitabile
– Hrafnabroethr – navigatori si luptatori varegi din secolul al X-lea
– Compania Dragonului – mercenari infanteristi din prima jumatate a secolului al XV-lea
– Societas Falconis – mercenari italieni din jurul anului 1500
– Asociatia Losonczy István – soldatii aparatori ai Cetatii Timisoarei în fata expansiunii otomane din secolul al XVI-lea
– Thurzovi Drabanti (Slovacia) – nobili si soldati ai secolelor XVI-XVII
– Eyaletul de Timisoara – reprezentantii lumii otomane, cu care începand cu 1552 Timisoara intra într-o noua era
– Helmbrechti shs (Cehia) – artileristi si muschetari din Europa Centrala din sec. al XVII-lea
– Proiectul ”Rascoala” – cultura materiala taraneasca transilvaneana specifica rasculatilor lui Horea, secolul al XVIII-lea
– Asociatia Historia Renascita – arnauti si alte tipologii militare specifice zonei balcanice la finalul secolului al XVIII-lea si începutul secolului al XIX-lea
14:30 – Înfatisarea ostirilor – calatorie în lumea militara a secolelor X – XIX
15:30 – Compania Dragonului si Societas Falconis – zorii modernitatii militare: ascensiunea mercenarilor si a pulberii negre
16:00 – Batalia secolelor – ciocnirea tuturor soldatilor din taberele istorice
17:00 – URSIT – ”Cum sa ciuperci?” – atelier interactiv de ciupercarit
18:45 – Prezentarea trupelor de reconstituire istorica de epoca moderna (Asociatia Losonczy István, Thurzovi Drabanti, Helmbrechti shs si Asociatia Historia Renascita)
20:00 PEREGRINII – ”Visul hoinarului” – muzica tavernelor, povestile cantate de ostenii din taberele luminate seara de foc si veselie, dar si muzica barzilor de la curtile castelanilor
21:00 Uniunea artistilor cronicari – ”Rug si flacara” – un spectacol luminos de foc si jar prezentat de jongleri si actori pirotehnici

Duminica, 10 septembrie
11:00 – 15:00 Ateliere interactive
– Dr. Arheolog Marius Barbu – Atelier de arheologie experimentala cu piatra cioplita preistorica
– Komakiza, fierarul dac – Atelier de fierarie antica
– Damanais – ARS FABRILIS OFFICINA – atelier de lemnarit la strung antic
– Asociatia Istoria Vie – gastronomie istorica
– Asociatia Zestrea – atelier de masti traditionale si opinci
– Fiare din Beci – expozitie interactiva de spade si sabii originale
Tabere istorice vizitabile
– Hrafnabroethr – navigatori si luptatori varegi din secolul al X-lea
– Compania Dragonului – mercenari infanteristi din prima jumatate a secolului al XV-lea
– Societas Falconis – mercenari italieni din jurul anului 1500
– Asociatia Losonczy István – soldatii aparatori ai Cetatii Timisoarei în fata expansiunii otomane din secolul al XVI-lea
– Thurzovi Drabanti (Slovacia) – nobili si soldati ai secolelor XVI-XVII
– Eyaletul de Timisoara – reprezentantii lumii otomane, cu care începand cu 1552 Timisoara intra intr-o noua era
– Helmbrechti shs (Cehia) – artileristi si muschetari din Europa Centrala din sec. al XVII-lea
– Proiectul ”Rascoala” – cultura materiala taraneasca transilvaneana specifica rasculatilor lui Horea, secolul al XVIII-lea
– Asociatia Historia Renascita – arnauti si alte tipologii militare specifice zonei balcanice la finalul secolului al XVIII-lea si începutul secolului al XIX-lea
14:00 Batalia secolelor – ciocnirea tuturor soldatilor din taberele istorice
15:00 Salutul trupelor si salve de onoare

Mai multe detalii puteti gasi pe pagina de Facebook a evenimentului.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.