Noutati :

Primul roman in Superbike e Catalin Cazacu, timisoreanul care se ia la tranta cu monstrii sacri din motociclism!

11 februarie, 2011 - 11:00 AM
Autor: Caius Seracin      
Categorie: SPORT
1

In urma cu un an ii vedea la televizor si spera ca intr-o zi sa poata sa le fure un autograf. Astazi insa se lupta de la egal la egal cu ei, si chiar isi doreste sa-i invinga! Este povestea lui Catalin Cazacu, primul roman participant la Campionatul Mondial de Superbike, unde se va duela, printre altii, cu legendarul Max Biaggi. „Este locul suprem, mai mult de atat nu se poate”, spune campionul national la motociclism. Timisoreanul va face echipa in Superbike cu Robert Muresan din Arad si va reprezenta clubul PTR Romania.

Monitorizat 1 an

Drumul pana la performanta suprema a fost extrem de lung. Timisoreanul spune ca prima oara cand a aflat despre acest proiect nu s-a gandit ca se va finaliza asa ceva. „Intre Craciun si Revelion eram la Bucuresti cu treburi personale si am primit un telefon de la PTR, care m-au vrut in echipa. A ramas sa ne mai auzim si nu mi-am facut iluzii. in 1 ianuarie m-au contactat si mi-au spus ca a doua zi sa ma prezint la Bucuresti sa discutam concret. N-am stiut ce sa fac, mi s-a parut ca nu e ceva serios si le-am spus sa ne intalnim la jumatatea drumului. Ei au acceptat, iar dupa o saptamana mi-au trimis pe email contractul si am semnat. Mi-au spus ca m-au monitorizat un an, ceea ce ma face sa cred ca sunt apreciat in ceea ce fac”, mai spune pilotul de 26 de ani.

Ce este Campionatul Mondial de Superbike?

Alaturi de Moto GP, Campionatul Mondial de Superbike este cea mai importanta competitie la nivelul sportului bolizilor pe doua roti. Cei mai valorosi piloti cu care Catalin Cazacu se va duela sunt: Max Biaggi, campionul en-titre, spaniolul Carlos Checa, japonezul Noriyuki Haga sau britanicul Cal Crutchlow. Cu totii sunt monstrii sacri ai motociclismului viteza. „Sunt piloti pe care eu ii am ca idoli, cu care voiam sa am autografe, sa-mi fac poze, iar acum va trebuie sa merg sa le zic ca trebuie sa-i inving. Am primit anul trecut cadou o casca a lui Max Biaggi cu autograf si acum ma voi duce sa-l infrunt. Nu avem niciun obiectiv, pentru ca e greu sa-ti impui asa ceva. Daca reusim sa luam cumva puncte dintr-o etapa anul acesta, va fi ceva foarte frumos”, mai spune Catalin Cazacu.

Video-ul nu poate fi incarcat.



Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

Rating

  • 1comentarii

recomanda prietenilor

Pareri

  1. Bravo ! Ii doresc succes si sa fie „tare”. Bravo pentru curaj si initiativa. Sper sa nu se „opinteasca” datorita finantelor. Sper sa gaseasca sponsori „solizi” si constructivi. Mult noroc si poate ia si un loc pe podium … Bafta !