
TIMIȘOARA. Primul Aquapark din județul Timiș, cu bazine interioare și exterioare, cu tobgane, cu SPA și saloane de înfrumusețare, va fi construit la Sânnicolau Mare, cu fonduri publice.
Investiția se ridică la aproximativ 40 milioane de euro, din care 10 milioane de euro ar putea proveni din fonduri europene. Restul de bani vor fi alocați de Primăria Sânnicolau Mare și Consiliul Județean Timiș.
Reprezentanții administrației locale și județene speră ca suma totală estimată să mai scadă la licitație.
VIDEO: Darius Rogojinaru
”Sânnicolau Mare a făcut deja un proiect tehnic care poate fi lansat în licitație, pentru obținerea unei finanțări de aproximativ 10 milioane de euro, bani europeni. (…) Proiectul este estimat la 40 milioane de euro, dar ne așteptăm să existe reduceri în urma licitației. Costul poate scădea între 10 și 20 la sută, în urma ofertelor depuse. În țară sunt competiții la licitație pe astfel de investiții.
Ne așteptăm ca în final investiția să fie undeva la 35 milioane de euro, din care 10 milioane de euro să vină din fonduri europene, iar diferența să fie suportată în proporție de 55 la sută de la Primăria Sânnicolau Mare și 45 la sută de la Consiliul Județean Timiș”, a declarat Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș.
Aquaparkul din Sânnicolau Mare ar urma să fie construit pe o suprafață de aproximativ 4 hectare. Primăria Sânnicolau Mare deține terenul de 6,5 hectare, iar pe circa 2,5 hectare, lângă aquapark ar putea fi construit un hotel, în viitor.
”Avem proiectul tehnic finalizat, avem toate documentele necesare să demarăm această investiție. (…)
Ne-am dorit ca acest aquapark să funcționeze și vara și iarna. Va avea bazine interioare pentru a putea funcționa pe perioada iernii.
Capacitatea va fi de 300 de persoane pe perioada iernii și 1.000 de persoane pe perioada verii.
Va fi un bazin cu apă geotermală, vom avea fizioterapie, masaj, salon de manichiură, pedichiură etc. (…) Vor fi 400 de locuri de parcare, acoperite cu panouri fotovoltaice. Dorința este să ne producem energia prin aceste panouri și prin apa geotermală și pompele de căldură. Vrem să fie cât mai scăzut costul biletului de intrare”, a declarat Dănuț Groza, primarul orașului Sânnicolau Mare.
Prin construirea acestui obiectiv, reprezentanții Primăriei Sânnciolau Mare își doresc să dezvolte turismul de weekend, în zonă, iar oamenii să nu mai ia drumul Ungariei.
”Ne dorim, la nivel de localitate și la nivel de zonă, să generăm un tursm de weekend. Acum oamenii nu au multe alternative unde să petreacă timpul liber.
Aquaparkul va fi legat de alte obiective turistice ca să dăm posibilitatea oamenilor din regiune să petreacă un sfârșit de săptămână într-o localitate în care să se poată desfășura”, a declarat Dănuț Groza.
Urmează licitația, iar din momentul ordinului de începere a lucrărilor, Aquaparkul trebuie să fie gata în 2 ani.
***
Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!
Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la [email protected], pe FB sau pe contul nostru de Instagram!
Pareri
let’s make Sannicolau Mare great again!🤡😁🤡
Dar eu tot la Uszoda si la Termal o sa merg!!!! Banuiesc ca vor fi gata in acelasi timp…
Daca m-ar fi întrebat cineva ce ne lipsește asta aș fi spus, 100%
In rest avem de toate.
Dacă vrem sa facem o baie mergem la unguri. Nu?
Culmea e că dacă ne îmbolnăvim tot acolo ne ducem. Nu?
Ce zici Alfred?
Vrabia mihai viteazu
Tot mai ieftin va fi la Mako !