Primul Aquapark din Timiș se va construi la Sânnicolau Mare. Investiție de 40 milioane de euro din bani publici. VIDEO

TIMIȘOARA. Primul Aquapark din județul Timiș, cu bazine interioare și exterioare, cu tobgane, cu SPA și saloane de înfrumusețare, va fi construit la Sânnicolau Mare, cu fonduri publice.

CITEȘTE ȘI: Parfum de epocă și eleganță de odinioară, la Retroparada Verii. Bijuterii pe patru roți pot fi admirate nu departe de Timișoara

Investiția se ridică la aproximativ 40 milioane de euro, din care 10 milioane de euro ar putea proveni din fonduri europene. Restul de bani vor fi alocați de Primăria Sânnicolau Mare și Consiliul Județean Timiș.

Reprezentanții administrației locale și județene speră ca suma totală estimată să mai scadă la licitație.

VIDEO: Darius Rogojinaru

Sânnicolau Mare a făcut deja un proiect tehnic care poate fi lansat în licitație, pentru obținerea unei finanțări de aproximativ 10 milioane de euro, bani europeni. (…) Proiectul este estimat la 40 milioane de euro, dar ne așteptăm să existe reduceri în urma licitației. Costul poate scădea între 10 și 20 la sută, în urma ofertelor depuse. În țară sunt competiții la licitație pe astfel de investiții.

Ne așteptăm ca în final investiția să fie undeva la 35 milioane de euro, din care 10 milioane de euro să vină din fonduri europene, iar diferența să fie suportată în proporție de 55 la sută de la Primăria Sânnicolau Mare și 45 la sută de la Consiliul Județean Timiș”, a declarat Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș.

Aquaparkul din Sânnicolau Mare ar urma să fie construit pe o suprafață de aproximativ 4 hectare. Primăria Sânnicolau Mare deține terenul de 6,5 hectare, iar pe circa 2,5 hectare, lângă aquapark ar putea fi construit un hotel, în viitor.

Avem proiectul tehnic finalizat, avem toate documentele necesare să demarăm această investiție. (…)

Ne-am dorit ca acest aquapark să funcționeze și vara și iarna. Va avea bazine interioare pentru a putea funcționa pe perioada iernii.

Capacitatea va fi de 300 de persoane pe perioada iernii și 1.000 de persoane pe perioada verii.

Va fi un bazin cu apă geotermală, vom avea fizioterapie, masaj, salon de manichiură, pedichiură etc. (…) Vor fi 400 de locuri de parcare, acoperite cu panouri fotovoltaice. Dorința este să ne producem energia prin aceste panouri și prin apa geotermală și pompele de căldură. Vrem să fie cât mai scăzut costul biletului de intrare”, a declarat Dănuț Groza, primarul orașului Sânnicolau Mare.

Prin construirea acestui obiectiv, reprezentanții Primăriei Sânnciolau Mare își doresc să dezvolte turismul de weekend, în zonă, iar oamenii să nu mai ia drumul Ungariei.

Ne dorim, la nivel de localitate și la nivel de zonă, să generăm un tursm de weekend. Acum oamenii nu au multe alternative unde să petreacă timpul liber.

Aquaparkul va fi legat de alte obiective turistice ca să dăm posibilitatea oamenilor din regiune să petreacă un sfârșit de săptămână într-o localitate în care să se poată desfășura”, a declarat Dănuț Groza.

Urmează licitația, iar din momentul ordinului de începere a lucrărilor, Aquaparkul trebuie fie gata în 2 ani.

 

***

Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!

Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la [email protected],  pe FB sau pe contul nostru de Instagram!

CITEȘTE ȘI: Afli primul tot ceea ce se intampla cu adevarat important in Timisoara si in regiune cu Aplicatia de stiri Opinia Timisoarei. 3 tipuri de alerte te tin mereu conectat la evenimente. Descarca gratuit Aplicatia OT aici!

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. let’s make Sannicolau Mare great again!🤡😁🤡

    Dar eu tot la Uszoda si la Termal o sa merg!!!! Banuiesc ca vor fi gata in acelasi timp…

  2. Daca m-ar fi întrebat cineva ce ne lipsește asta aș fi spus, 100%
    In rest avem de toate.
    Dacă vrem sa facem o baie mergem la unguri. Nu?
    Culmea e că dacă ne îmbolnăvim tot acolo ne ducem. Nu?
    Ce zici Alfred?

  3. Vrabia mihai viteazu

  4. Tot mai ieftin va fi la Mako !

  5. Mai mergi 30 km in plus si ajungi la baile Mako! Cu siguranta nu va fi (daca va fi) mai frumos si mai civilizat decat acolo!

    • va fi la fel, ca tot romani sunt si la Mako🤡😁🤡😁🤡

  6. Mai facea un erou care acum e mare jude la judet si in Dudestii Noi, in fiecare an aqua park. Nici gaz n-au oamenii acolo. Acum s-a mutat schema mai spre vest? Ati luat-o razna toti. De banii aia sa faca investitii in infrastructura, scoala sau spitale. Este loc pentru balaceala oriunde. In Ungaria, fiind aproape, mai este deja in TM unul suficient de mare pentru balaceala. Votati primari ca sa nu va plictisiti. Luati punga cu fasole si mergeti acasa.

  7. Nu stiu al cui interes politic este sa se construiasca acolo. Banuiesc ca nu locuitorii din S.M. sunt publicul tinta ci cei din Timisoara.
    Se asteapta ca timisorenii sa mearga la SM ? Pai inca cativa km si ajungi la strandurile unguresti.
    Asa ceva am mai vazut pe vremea lui Basescu.. stranduri in sate fara copii, terenuri de fotbal rurale in panta…
    Bani irositi degeaba dar cu dedicatie politica.

    • o sa mergi cand ai chef sa mananci saorma cu de toate, mici si alte gratare (sper eu sa aiba si asa ceva, totusi) si sa bei bere „romaneasca”, iar la Mako cand ai chef de langos si pulpitza de ratza! La Szeghed pentru peste si gulas!🤡😁🤡
      Stai tu linistit, ca vor fi clienti si la Sannicolau. De exemplu… chiar eu! De ce sa mergi mereu in acelasi loc? Mai mergi si la Mako, si la Szeghed si la Gyula, si la Sannicolau, si la Sanmihaiu German… Ba eu m-as duce si la baile Calacea daca s-ar face ceva cat de cat mai…modern, desi si asa cum e acum merita pentru cei care au diverse afectiuni si care nu merg pentru balaceala si inot!

  8. Eu merg la Aquaparcul pe care-l fac fratii Cristescu sub fosta pasarela de la depou in locul halelor IMMR. Ala-i cel mai mare si fain. Mai fain decat cel de la Dudesti.

  9. Puteau sa-l faca la Buzias, unde exista infrastructura functionala. Se concureaza cu Mako si Szeget. Mari isteti.