
TIMIȘOARA. În clădirea în care funcționează Maternitatea Odobescu din Timișoara, închiriată de primărie, s-au născut primii tripleți. Este vorba despre o fetiță și doi băieței. Frații sunt perfect sănătoși și au fost atent monitorizați de echipa medicală.

”Astăzi am avut o bucurie specială în noua Maternitate Odobescu a Spitalului Clinic Municipal de Urgență Timișoara: s-au născut primii tripleți!
Nașterea a avut loc prin cezariană, la 34 de săptămâni, și a fost realizată de doamna doctor Larisa Tomescu. Este vorba despre doi băieței și o fetiță. Fetița cântărește 2000 de grame, iar cei doi băieței au 2100, respectiv 2120 de grame.
Toți cei trei nou-născuți sunt atent monitorizați de echipa medicală”, ua transmis reprezentantii Spitalului Municipal Timișoara.
Va reamintim, în luna iulie a anului trecut, maternitatea Spitalulului Municipal a fost redeschisă în clădirea închiriată de primărie în cartierul Blascovici, după ce vechea clinică fusese închisă în decembrie 2024 când s-a prăbușit un tavan în imobilul degradat de pe stradă Odobescu, unde funcționa neîntrerupt de peste 50 de ani. Chiria pentru maternitate este 45.000 de euro pe lună,
***
Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!
Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la [email protected], pe FB sau pe contul nostru de Instagram!