Primele investitii ale companiei Aquatim in orasul Lugoj

TIMIS. Aquatim SA este operatorul serviciilor de alimentare cu apă și de canalizare din municipiul Lugoj, începând cu data de 15 mai. Preluarea de către compania de apă, înseamnă, în primul rând, șansa de a beneficia de fonduri europene nerambursabile, care sunt accesibile doar operatorilor regionali, precum Programul de Dezvoltare Durabilă, pentru modernizarea infrastructurii de apă potabilă și apă uzată din Lugoj.

Până la accesarea fondurilor europene, Aquatim va face o serie de investiții din fonduri proprii, menite să îmbunătățească funcționarea tehnologiilor existente. Astfel, în prima etapă, se vor monta contoare de branșament în locațiile care nu au fost prevăzute, până acum, cu astfel de sisteme de măsurare, acolo unde sunt îndeplinite crtiteriile tehnice pentru montarea lor. Conform legislației, în cazul blocurilor de apartamente, Aquatim nu poate prelua contoarele individuale de apartament, ci trebuie să monteze contoare de branșament, la limita de proprietate. Calcularea consumului de apă și facturarea serviciului de alimentare cu apă se vor face în funcție de acestea.

În paralel, se vor face investiții pentru îmbunătățirea proceselor de tratare a apei potabile și, implicit, a calității apei de la robinet, dar și a proceselor de epurare a apei uzate. De asemenea, se va moderniza flota de autospeciale și utilaje de exploatare a rețelelor de apă și de canalizare. Acest lucru va contribui la optimizarea timpilor de răspuns și remediere în cazul avariilor.

Pentru a susține cofinanțarea necesară în cazul investițiilor realizate din fonduri europene, dar și pentru a asigura resursele financiare pentru toate investițiile care se fac chiar de la momentul preluării infrastructurii de apă, este necesară ajustarea tarifelor pentru serviciile de alimentare cu apă potabilă și de canalizare, la nivelul celor aplicate de Aquatim la nivelul ariei de operare. Astfel, pentru serviciul de alimentare cu apă, tariful este de 7,71 lei/metru cub (0,0077 lei/litru), iar tariful pentru canalizare este de 7,86 lei/metru cub – la ambele se adaugă cota de TVA de 9%. Acest tarif este unic în toată aria de operare a Aquatim.

Deși preluarea sistemului de apă și canalizare din Lugoj presupune un efort considerabil din partea Aquatim, atât financiar cât și logistic, este nevoie și de aportul clienților pentru modernizarea infrastructurii de apă potabilă și apă uzată. În prezent, infrastructura este veche, fragilă și predispusă la avarii frecvente și grave. În plus, cele trei stații de tratare a apei potabile, precum și stația de epurare sunt dotate cu echipamente vechi și deteriorate și necesită o retehnologizare completă.

Pentru locuitorii orașului Lugoj, preluarea de către Aquatim înseamnă în primul rând apă curată și sigură la robinete, dar și servicii de calitate superioară, trecerea la un sistem modern de contorizare și facturare, deschidere și transparență în comunicare.

Reprezentanții companiei au început acțiunea de sigilare a contoarelor de branșament existente și încheierea contractelor de furnizare a serviciului de alimentare cu apă și/sau de canalizare cu consumatorii casnici. Acțiunea va continua pe toata durata verii, până când vor fi vizitate toate categoriile de clienți.

De precizat că, în cazul consumatorilor casnici colectivi, neconstituiți în asociații, este necesar ca, până la constituirea asociației de proprietari, proprietarii apartamentelor să desemneze o persoană care să-i reprezinte în relația contractuală cu societatea Aquatim.

Documentele ncesare încheierii contractelor pot fi transmise online, pe pagina www.aquatim.ro, în secțiunea Doresc un contract de pe prima pagină, sau la sediul Aquatim din Lugoj, str. Cuza Voda nr. 1, de luni până vineri între orele 08:00 – 15:00.

Clienții pot apela serviciul Call-Center, disponibil la numărul 0356 914, între orele 7:00 – 19:00, de luni până vineri, pentru informații despre procedura de încheiere a contractelor, sau alte informații utile despre serviciile de alimentare cu apă și de canalizare oferite de Aquatim.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.