Noutati :

Primaria Timisoara trebuie sa plateasca pentru circulatia studentilor pe Aleea Studentilor din Complex. Primarul Timisoarei vrea sa faca exproprieri in zona

9 octombrie, 2012 - 01:22 PM
Autor: Roxana Deaconescu      
Categorie: ADMINISTRATIE
4

TIMISOARA. Proprietarul unui restaurant din Complexul Studentesc cere bani Primariei Timisoara pentru ca studentii s-au plimbat vreme de 10 ani pe aleea lui. Primaria face o alta alee prin fata caminului 12.

Acesta a castigat terenul pe care se afla localul de tip fast-food in instanta, in urma cu mai multi ani, dar si aleea din fata caminului 12 si cere despagubiri pentru ca studentii au trecut pe alee incepand din 2003 si pana in prezent.

„Proprietarul a ajuns la concluzia ca noi trebuie sa-i platim bani ca sa mai poata circula studentii pe Aleea Studentilor. El este proprietar si considera ca plimbarea studentilor pe acolo e neavenita. Persoana in cauza face uz de drepturile ce decurg din detinerea proprietatilor”, a declarat primarul Nicolae Robu.

Reprezentantii Primariei Timisoara spun insa ca nu vor plati nimic si ca vor amenaja o alee alternativa. „Nu avem ce sa facem daca el ne cere bani pentru ca studentii sa circule pe aleea lor. Nici nu ma intereseaza cat cere, eu nu am ce sa negociez cu astfel de oameni”, a completat Robu.

Seful Directiei Tehnice din cadrul Primariei Timisoara, Culita Chis, a precizat ca se va amenaja in regim de urgenta o alee de piatra. „O sa mergem la fata locului sa vedem aleea, sa amenajam o alee pentru studenti. O sa facem in regim de urgenta o alee de piatra prin fata caminului 12, urmand ca acel teren sa fie ingradit de Directia de Patrimoniu”, a spus Chis, precizand ca este vorba de o suprafata de 174 de metri patrati, pe strada Aurelianus nr. 17.

Taxa de drum de 130.000 de lei/ an

Pentru taxa de drum, Primaria Timisoara trebuie sa plateasca despagubiri pe 10 ani, spune unul dintre proprietarii restaurantului.

„Noi suntem proprietari pe teren din anul 2003, l-am dobandit prin cumparare. Exista niste sentinte succesive ale Curtii de Apel care obliga Primaria sa plateasca o taxa pentru ocupare, taxa similara cu cea practica de Primarie in zona, din 2003 si pana acum. E un loc public, nu cred ca pot inconjura spatiul cu un gard exterior, eu n-am mai vazut case ingradite. Noi suntem in instanta, nu e nimic nou, continuam in instanta. Nu ne-am gandit sa ingradim noi spatiul. Nu mi s-a parut normal sa facem asta, atata vreme cat reprezinta o cale de acces pietonala, pe care studentii circula in numar foarte mare”, ne-a declarat Bogdan Biber, unul dintre proprietarii restaurantului cu pricina.

Conform unor documente care se afla in posesia Primariei Timisoara, proprietarul ar trebui sa fie despagubit, numai pe anul 2010, cu circa 127.020 lei, dar si cu taxele de judecata si plata avocatilor. Potrivit primarului Nicolae Robu, pe 10 ani, Primaria ar trebui sa plateasca pentru plimbarile studentilor pe alee circa 1,27 milioane de lei. Cum Primaria refuza sa achite despagubirile, cel mai probabil se va ajunge din nou in instanta.

Pe 2011 este o alta hotarare care prevede tot aceasta suma, 1 miliard de lei vechi. Mi se pare sfidator, drept urmare vom lua solutii de ocolire. Nu vom mai traversa proprietatea dansului, vom face o alee alternativa. Daca studentii vor trece tot pe aici, depinde de relatia dansului cu studentii, daca ii lasa sa treaca pe gratis. Noi le oferim o cale alternativa care inseamna vreo 10 metri in plus. Daca instanta ne obliga, nu avem ce face, trebuie sa platim. Daca-i musai, cu placere”, ne-a declarat Nicolae Robu.

Pe viitor, primarul Nicolae Robu vrea sa inceapa demersurile pentru exproprierea tuturor proprietatilor private din Complexul Studentesc, urmand ca acolo sa se amenajeze un Campus Universitar „unic in Romania”. Robu a precizat ca nu s-a facut inca o evaluare si nu se stie suma necesara exproprierii tuturor terenurilor private.

„Campusul Studentesc al Timisoarei este o zona unde e atrasa lumea interlopa. Intre camine vor fi spatii verzi sau spatii de parcare, iar facilitatile comerciale vor fi oferite intr-un concept civilizat. Am hotarat sa creez in Timisoara un adevarat campus universitar, prin exproprierea proprietatilor aflate in zona care ar trebui sa fie exclusiv domeniu public dedicat complexului”, a declarat primarul Timisoarei. Problema este ca printre camine se afla si cateva case. Si pe acestea edilul vrea sa le exproprieze.

Va fi un proces de expropriere care va presupune inclusiv alocarea fondurilor necesare pentru plata despagubirilor, fie la nivelul celor pe care le vom conveni amiabil, fie la nivelul celor care vor fi stabilite conform instantelor de judecata. Am luat hotararea politica de a merge pe acest drum”, a completat primarul.

Potrivit acestuia, Serviciul Juridic se va ocupa de procedura care ar urma sa fie pusa in aplicare. Cat despre proprietarul restaurantului care vrea taxa de drum, acesta nu stie daca va fi de acord cu exproprierea. Problema ar putea ajunge tot in instanta.

„Sa vedem daca suntem de acord cu exproprierea, este o situatie ipotetica. Eu cred ca nimeni nu e de acord, ca principiu, sa fie expropriat. Bineinteles ca pot exista discutii, schimburi de terenuri, am mai fost la astfel de discutii in Primarie, in anii trecuti, inainte sa mergem pe calea instantelor, dar nu am fost ascultati”, ne-a mai spus proprietarul.

Rating

  • 4comentarii

recomanda prietenilor

Pareri

  1. acum citiva ani a fost un articol despre niste pensionari care au redobindit trenul nationalizat de comunisti. acum pe acel teren este cladirea ciclop si o parte din strada. primaria se eschiveaza sa plateasca despagubirile iar niste samsari au aflat fara sa le spuna nimei de terenul batrinilor si ofera un pret de nimic pt drepturile asupra acelui teren. probabil nici in ziua de azi acei proprietari nu si-au primit despagubirile. asa si cu proprietarul de mai sus, primaria refuza sa plateasca, ii doare in pix de proprietatea ALTCUIVA, daca era a cui trebuie, plateau de mult timp…

  2. ai ramas defazat. cazul ala e rezolvat

  3. Mult mai simplu ar fi daca primaria, impreuna cu Universitatile, ar gandi un campus nou-nout.

  4. eu nu inteleg cu ce drept au cumparat EI un teren unde este o alee pe care trec studenti! asa ceva e inadmisibil!! chiar face cine ce vrea? proprietarilor necinstiti dati inapoi aleea pt. studenti!