Primăria Timișoara anunță constructorul pentru Podul Solventul și o parte din drumul spre cartierul Dâmbovița. În 2 ani trebuie să fie gata

TIMIȘOARA. Primăria Timișoara anunță că a stabilit constructorul pentru viitorul Pod Solventul peste Bega, dar și pentru amenajarea unei bucăți din drumul până la el, între Bulevardul Dâmbovița și strada Gării la Pasajul Solventul pe sub liniile de cale ferată.

CITEȘTE ȘI: Dominic Fritz, Ruben Lațcău și Paula Romocean, huiduiți la finala Cupei României la handbal de la Timișoara

În urma licitației, dintre cei 7 ofertanți, administrația Fritz a stabilit că va semna contractul cu asocierea FREYROM (lider) și PROCONS GROU (asociat).

Firmele vor ridică noul pod peste Bega și vor construi o parte din drumul de legătură peste fosta platformă industrială, care va conecta Bulevardul Dâmbovița cu Calea Bogdăneștilor.

Asta deoarece un segment de șosea e încă ‘în aer’, pentru că traversează o porțiune de teren contaminat chimic, și se va realiza, cândva, printr-un contract separat, cu bani de la bugetul local.

Pentru Podul Solventul și primul tronson de drum spre Dâmbovița, zona necontaminata din fostul combinat chimic, constructorul care a câștigat licitația primește 96.076.330 lei (cu TVA), adică aproximativ 20 de milioane de euro și trebuie să finalizeze lucrările în 2 ani de la emiterea ordinului de începere.

Întreaga investiție este, însă, mult mai scumpă, precizează Primăria Timișoara, de 133,5 milioane lei, dintre care 93 de milioane de lei provin din fonduri europene, restul de 40 de milioane vor fi asigurate din bugetul local.

 

Proiectul prevede si amenajarea unei linii duble de tramvai, piste pentru biciclete, trotuare și acces pietonal dotat cu lift. Drumul va avea 4 benzi de circulatie.

Cand totul va fi gata, Podul Solventul va crea o conexiune directă între strada Gării și bulevardul Dâmbovița și va completa Inelul IV de circulație.

Odată cu noua linie de tramvai, se vor uni trei proiecte-cheie pentru transportul public din Timișoara: traseul 5 – Calea Bogdăneștilor; viitorul traseu Solventul – Gara de Nord și linia de tramvai din acest proiect. La intersecția lor se va forma un nod intermodal complex ce va permite o mai bună circulație pe axa est–vest, reducând presiunea asupra transportului individual.

În plus, proiectul va contribui și la regenerarea urbană a fostei platforme industriale Solventul, unde vor urma dezvoltări cu funcțiuni mixte, locuire, servicii și comerț.

***

Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!

Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la [email protected],  pe FB sau pe contul nostru de Instagram!

CITESTE SI: Afli primul tot ceea ce se intampla cu adevarat important in Timisoara si in regiune cu Aplicatia de stiri Opinia Timisoarei. 3 tipuri de alerte te tin mereu conectat la evenimente. Descarca gratuit Aplicatia OT aici!

 

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Sens giratoriu înseamnă nod internodal complex!? Acolo va fi blocaj total daca așa vad autoritățile soluția

    • Nu va fi. Tin sa iti aduc aminte ca le-a trebuit 6 ani pentru o amarata de pasarela pietonala… in conditile in care vopsitul le-a lasat totul mur-n gura.
      Tu nu ai observat ca jegosii astia de la usr totul se rezuma la texte de kkt si la “realizari” care sunt numai in capul lor.

      • Tu nu ai observat că indiferent cât lătrați, timișorenii știu ce au de votat?
        #marșlamoscova

  2. Va avea soarta sălii polivalente mici. Peste 10 ani va fi tot șantier.

  3. Dupa cum e configurata acum intersectia la Solventul nu va fi giratoriu. Tramvaiul va avea o intersectie in T. Cu directii Gara de Nord – Bogdanestilor, Gara de Nord – Dambovita
    si Bogdanestilor – Dambovita.
    Problema va fi noua radiala de vest unde ar trebui doua benzi pe sens, dar din cauza trotuarului imens, fara nici un sens tinand cont de circulatia pietonala din zona, o sa avem o banda pe linia de tramvai si una langa.

  4. De 5 ani jumate doar promisiuni si desene livreaza Fritz si usr-ul

    • să mori tu că ai făcut tu inventarul

  5. Nu prea vad sa se respecte termenul. Ca sa fac o gluma, doar daca d-l Bolojan se intoarce la ce stie mai bine, edil, de data asta la Timisoara.