Opinia Timisoarei

Presedintele CJ Timis critica dur decizia Guvernului de a suspenda banii de la bugetul national pentru autoritatile locale prin Anghel Saligny: Aceste economii sunt facute haotic, birocratic, in spatele unui birou. Se vor pierde si fonduri europene

TIMIȘOARA. Președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, a criticat decizia Guvernului de a suspenda fondurile din Programul Național ”Anghel Saligny” pentru autoritățile locale și județene și a arătat că una din consecințe este pierderea de bani europeni. Mai mult, Simonis spune că oprirea unor proiecte deja începute înseamnă costuri mai ridicate atunci când acestea vor fi reluate, astfel că decizia premierului Ilie Bolojan este una haotică, luată în spatele unui birou.

CITESTE SI: Dan Alexa, noul antrenor al Poli Timisoara. Alfred Simonis: Contractul va fi semnat in urmatoarele zile. Obiectivul: Promovarea in Liga 2 de fotbal

Consiliul Județean Timiș are cinci proiecte cu finanțare prin Programul Național ”Anghel Saligny”, toate pentru construirea sau repararea unor drumuri, însă niciunul nu esre în stadiul de realizare de 80 la sută, pentru a putea continua, conform noilor prevederi.

Vreau să vă spun că în ceea ce privește proiectele pe Anghel Saligny sunt cinci în acest moment în diferite stadii de derulare. Niciunul nu este peste 80% astfel încât să poată continua. Niciunul. Așa le-am moștenit, am mișcat cât de repede am putut, dar n-am ajuns cu niciunul la 80%. Prin urmare, toate aceste cinci proiecte ar trebui suspendate pe baza acestei hotărâri a Guvernului României”, a anunțat Alfred Simonis, președintele CJ Timiș.

Simonis spune că înțelege nevoia de eficientizare a cheltuielilor, însă aceste economii anunțate de premierul Ilie Bolojan sunt haotice, făcute din birou, fără o evaluare reală, în teren.

Vreau să vă spun că înțeleg nevoia de a eficientiza cheltuielile, de a restructura cheltuieli, de a colecta mai bine banii la stat, de a prioritiza aceste investiții și mai ales de a elimina sinecurile și pensiile speciale nesimțite. Dar aceste economii, să știți că sunt făcute haotic, birocratic, în spatele unui birou, fără să te uiți în teren la fiecare situație în parte, luată o decizie otova, așa, se aplică pe tot unitar. Să știții că nu așa se face economie. Ba dimpotrivă. Dacă în ceea ce privește clădirile, care sunt deja acoperite, acestea pot fi suspendate un an de zile pentru că nu se întâmplă nimic. Dacă în cea ce privește lucrările care n-au început, pot fi suspendate, mă rog, poate fi amânată începerea acestora cu 12 luni, pentru că nu se întâmplă nimic. Dar acolo unde ai făcut șansuri pentru canalizare, pentru apă, pentru rețele de gaze, unde ai pus piatra pentru a turna următorul, primul strat de asfalt, suspendarea cu 12 luni a acestor programe înseamnă că practic o iei de la zero după 12 luni.

Aproape toate investițiile făcute în acești ani de zile sunt aruncate la gunoi, dacă nu sunt conservate într-un fel. Țeava băgată într-un canal, șanțul neacoperit, nefiind racordată la un sistem de canalizare, nu face decât să nu mai găsești nimic acolo peste un an de zile. Nu mai spun faptul că societățile care au contracte cu primăriile, cu consiliile județene, pentru a executa aceste lucrări, vor da în judecată autoritățile și vor câștiga și finanțarea proiectului și penalități anii viitori”, spune Simonis.

Președintele CJ Timiș a arătat că întârzierea lucrărilor de infrastructură înseamnă și o adâncire între rulal și urban. Mai mult, Simonis a mai spus că odată cu creșterea taxelor, România a încetinit motorul economiei.

Nu facem decât să adâncim decalaje între rural și urban prin această decizie, nu facem decât să cheltuim mai mulți bani anii viitori pentru a continua aceste investiții. Vom aduce subdezvoltare, după ce am crescut taxele. Dupå ce Guvernul României a crescut taxele în România a încetinit motorul economiei. Oprirea investițiilor, haotic, nu face decât să oprească și al doilea motor, dacă doriți, al economiei românești. Atât de necesar acest motor să funcționeze pentru a putea ieși cu România din această situație. Repet, înțelegem nevoia și constrângerile bugetare. Cred că pot fi anumite investiții suspendate, unele amânate. Cred că trebuie să umblăm mai mult la sinecuri, , la pensii nesimțite, la indemnizații absurde, la companii de stat care au pierderi și mai puțin la investiții, așa cum vă spuneam. Noi am făcut disponibilizări și am fărut reformă la județul Timiș, la Consiliul Județean, dar nu am făut reformă în timp ce am oprit investițiile”, a spus Simonis.

Liderul CJT a mai subliniat că odată cu oprirea finanțării din partea Guvernului României se vor pierde și fonduri europene. Iar sumele nu sunt deloc mici.

Am făcut reformă tocmai pentru a avea bani de investiții, tocmai pentru a duce noi investiții și a implementa noi investiții în județ. Vă spun de asemenea că există în Timiș, probabil în toată țara, proiecte din fonduri europene interconectate, conectate cu finanțări pe programul Anghel Saligny.

Consiliul județean Timiș are un drum, se numește drumul județean 684, de la Luncani până la Caraș-Severin, are lotul 1 și lotul 2 finanțate prin fonduri europene, pe ADR Vest, 50 de milioane de euro. Acest drum este conectat cu un alt drum, în valoare de 29 de milioane, continuarea acestui drum este un program pe Anghel Saligny, finanțare de 29 de millioane de lei, în faza de licitație, urma să-l publicăm la licitația. Nefinalizarea tronsonului pe Saligny atrage după sine și pierderea finanțării de 50 de milioane de euro pentru celălalt proiect european. Sunt localități în Timiș care au rețele de apă și de canalizare pe PNRR, deci fonduri europene, care sunt și ele conectate cu rețelele de apă și canal pe Anghel Saligny.

Pierderea finanțării, suspendarea finanțării pe Anghel Salingy aduce după sine pierderea finanțării pe PNRR. (…) Să ne reamintim faptul că avem un guvern de coaliție, că partidul primului ministru are 15% în Parlament, în jur de 15% în Parlament și când ai un astfel de guvern e foarte bine să te consulți cu partenerii de coalițiie și decizie să fie luate, dacă nu în consez, măcar într-o majoritate”, a mai completat Simonis.

 

 

Exit mobile version