Opinia Timisoarei

Premiera pentru o universitate din Romania: Universitatea de Vest Timisoara are protocol cu Directia Generala Anticoruptie

Mita pentru examene ori alte fapte de coruptie vor deveni istorie in Universitatea de Vest Timisoara! In premiera pentru invatamantul superior din Romania, s-a iscalit un parteneriat intre UVT si DGA!

Colaborarea are ca scop, din declaratiile partilor, inlaturarea eventualelor acte de coruptie din Universitatea de Vest din Timisoara.

Studentii, a caror organizatie s-a alaturat proiectului, vor fi indemnati  sa reclame orice demers ilegal.

Potrivit rectorului UVT, Marilen Pirtea, discutiile privind realizarea protocolului au demarat in urma cu aproximativ jumatate de an, iar astazi s-a ajuns la semnarea documentelor propriu-zise.

”Scopul este sa le aratam studentilor si colaboratorilor ca institutia noastra este cat se poate de transparenta. Mesajul pe care vrem sa-l trasmitem este de zero toleranta pentru actele de coruptie. Actiunile vor viza atat actul educational cat si o cheltuire optima a fondurilor publice”, a declarat Pirtea.

”Initiativa este unica si va avea ca scop principal constientizarea, in randul profesorilor si studentilor, a faptului ca actele de coruptie ii pun in pericol. Se va realiza in comun un ghid anticoruptie, dar si afise pentru a promova numarul Telverde care va fi disponibil pentru sesizari”, a precizat si Laurentiu Tamaseriu, din partea filialei timisene a DGA.

In campanie se va implica si Organizatia Studentilor din Universitatea de Vest Timisoara. Liderul OSUT, Anca Babet, a asigurat ca initiativa este dorita de studenti.

Potrivit rectorului UVT, protocolul a putut fi incheiat si pentru ca in institutie nu sunt in prezent demarate alte investigatii. ”Nu ne dorim sa apara cazuri de coruptie, dar nici nu putem sa excludem aceasta posibilitate”, a completat Marilen Pirtea.

Exit mobile version