Premiera nationala la Timisoara. Se testeaza primul dispozitiv de sterilizare a aerului expirat de pacientii infectati cu coronavirus, realizat la Universitatea Politehnica

TIMISOARA. Colectivele de cercetare din cadrul Universității Politehnica Timișoara au realizat, în premieră cel puțin națională, prototipul unui dispozitiv de sterilizare a aerului expirat de pacienți, cu care ar putea fi dotate secțiile de terapie intensivă, și care ar fi deosebit de util în special acum, în lupta cu coronavirusul SARS-CoV-2, dar nu numai.

Funcționarea dispozitivului se bazează pe reducerea încărcăturii microbiologice prin expunerea la radiații ultraviolete de tip UVC a aerului expirat de pacienții aflați în stare critică, infectați cu SARS-CoV-2, care sunt intubați și ventilați mecanic. Dispozitivul este conectat la portul de exhaustare al ventilatorului care actualmente comunică liber cu atmosfera.

Dispozitivul de sterilizare a aerului expirat de pacienți, realizat de colectivele departamentelor CAICON (Chimie Aplicată și Ingineria Compușilor Organici și Naturali) și MEO (Măsurări și Electronică Optică) din cadrul Universității Politehnica Timișoara, cu sprijinul unui grup de voluntari care doresc să colaboreze în sensul îmbunătățirii produsului, a fost apreciat de medicii anesteziști ca fiind extrem de util.

Prototipul este în faza de testare în laborator, pe un ventilator de terapie intensivă, în cadrul Centrului Oncogen, care dispune de infrastructura necesară testării din punct de vedere microbiologic, rezultatele preliminarii fiind promițătoare. După încheierea testelor, Universitatea Politehnica Timișoara intenționează patentarea dispozitivului.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Una bucata aparat de bronzat = patent de inventie

    • Bine ca esti tu destept! Numai sa comentati si sa nu apreciati nimic. Prostule care esti prost!

      • Initiativa e de laudat, dar sa nu prezentam o teava cu un neon (care apropo s-a mai construit pentru decontaminarea apei) ca pe o inventie revolutionara care mai e si „premiera cel putin nationala”.

  2. Premiera galactica!

  3. Hai sa patentam ceva ce exista deja… (face palm) Tehnologia e veche, disponibila pe piata de ani buni, si se foloseste deja in spitale… Victor Babes are deja un asemenea aparat, si trebuie sa fie FAR-UVC nu UVC simplu, in cazu in ncare nu vrei sa faci cancer de piele…