Noutati :

Premiera la Timisoara. Creste o ‘Padure Urbana’ in curtea Bastionului Theresia, cum nu s-a mai vazut in Romania. Gasca Zurli, in concert printre cei 300 de brazi

4 decembrie, 2019 - 12:20 PM
Autor: Redactie      
Categorie: SOCIAL
0

TIMISOARA. Actiune inedita la Timisoara. Muzeul National al Banatului si Consiliul Judetean Timis, impreuna cu singura publicatie jurnalistica informativ-educativa destinata copiilor, Stiri pentru Copii, si Fundatia 360° , anunta demararea proiectului care genereaza o Padure Urbana in curtea Bastionului Maria Theresia. In preajma Craciunului, va aparea o padure de brazi cum nu s-a mai vazut in Romania.

Sunt aproape 300 de ”brazi” care se nasc, chiar zilele acestea, fara ca nici macar o singura crenguta sa fie rupta sau taiata din padure. Elevi din noua scoli din oras (Montessori Haus, scoala Gimnaziala nr. 19, Liceul de Arte Plastice, Colegiul National Banatean, Liceul Ortodox ”Sfantul Antim Ivireanul”, Colegiul Tehnic ”Azur”, Liceul Tehnic ”Emanoil Ungureanu”, Liceul Teoretic ”Socrates”), alaturi de cei de la cercurile Palatului Copiilor si de studentii de la specializarea Design a Facultatii de Arte a Universitatii de Vest din Timisoara au inceput deja sa ”construiasca” Padurea.

Elevii si tinerii vor avea ocazia sa isi creasca si sa isi impodobeasca dupa bunul plac aceasta padure magica ecologica, plina de bucurii si zambete. O padure a viitorului pe care si-l imagineaza sau pe care il traiesc deja. Din ce? Din orice, ideea este sa recicleze orice e posibil de reciclat. Exista o singura conditie: sa isi duca la maxim creativitatea, pentru ca nu exista limite de exprimare.


Cu aceasta Padure Urbana de ”brazi” vrem sa activam creativitatea acestor tineri, sa le amintim ca, de fapt, au libertate deplina sa isi puna in opera imaginatia. La fel de important, ne-am dorit sa ii facem atenti la unul din marile subiecte globale: ecologia. In acest moment, intreaga lume trebuie sa inteleaga ca viitorul ne apartine doar in masura in care ne implicam activ pentru protejarea naturii. Iar aici vorbim si de reciclare, o chestiune cu care trebuie sa ne deprindem de le cele mai fragede varste. Sta in puterea noastra sa avem un oras frumos, curat, si, mai departe, sa avem o tara si o lume in care sa traim civilizat”, spun organizatorii.

Padurea Urbana se va finaliza in urmatoarele saptamani, pentru ca miercuri, 18 decembrie, de la ora 17.00, timisorenii sa fie invitati la o plimbare printre brazi si la un spectacol cu Gasca Zurli.



Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

Rating

  • 0comentarii

recomanda prietenilor

loading...