Povestea Atipic Beauty se scrie din nou la Iulius Town Timisoara

TIMISOARA. Emoția și glamourul își dau întâlnire la evenimentul Atipic Beauty din Iulius Town. 12 modele în fotoliu rulant, alături de personalități locale din Timişoara, vor participa la o prezentare de modă inedită. Defilarea este o pledoarie despre oameni cu motivații puternice, curaj, ambiție, solidaritate și conștientizare.

Atitudinea, perseverența și dorința de a face acel lucru care pare imposibil sunt doar câteva dintre caracteristicile celor 12 modele de catwalk, dar, mai ales 12 modele de viaţă, care vor fi în centrul atenției la Atipic Beauty. Spectacolul de modă va avea loc miercuri, 23 septembrie 2020, de la ora 18.00, iar gazda acestei seri de neuitat va fi Cosmina Păsărin. Atmosfera va fi completată de un concert susţinut de Val Band, dar va fi și multă emoție, zâmbete și discursuri ce vor inspira audiența.

Tina Olari, L’Atelier Couture by Loredana Ciangău, Nicoleta Negură, Gemelli Shimanov, CM creation de mode, Oana Pădure, Aryanna Karen, Florina Ivașcu, Tudor Tailor și Valentina CC sunt designerii români care au creat piesele vestimentare în care vor defila modelele. Pe scenă, acestea vor fi însoțite de personalități din Timișoara, iar show-ul este dovada vie că frumusețea nu are limite și că e în noi, nu în aparențe.

Atipic Beauty este un proiect al asociaţiei Open Your Heart în parteneriat cu MCS Models și are loc în Iulius Gardens. Accesul este gratuit, însă pentru a păstra distanțarea fizică, locurile sunt limitate. În plus, fluxul de intrare și ieșire în perimetrul evenimentului va fi diferențiat, la intrare va fi monitorizată temperatura și se va impune respectarea măsurilor de siguranță și distanțare fizică.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.