Noutati :

Pot incepe lucrarile la Turnul de Apa din Iosefin. Acesta va fi reabilitat de o firma din Ialomita, in asociere cu o companie ce a fost suspectata de legaturi cu mafia italiana

25 septembrie, 2021 - 10:15 AM
Autor: Bianca Dichis      
Categorie: ADMINISTRATIE
10

TIMISOARA. Dupa ce la inceputul lunii iulie, Primaria Timisoara a lansat licitatia pentru gasirea unei firme care sa revitalizeze obiectivul, ce urmeaza sa fie complet modificat si repus in circuitul cultural al orasului, acum a fost semnat contractul de executie.

La licitatie a fost depusa o singura oferta, care a si castigat lucrarea.

Este vorba de o asociere de firme avand ca lider ALCA EUROPEAN FOUNDSS SRL, o societate cu 7 angajati, deschisa in 2017 in comuna Dridu din judetul Ialomita. In asociere se mai afla italienii de la RESEARCH CONSORZIO STABILE SOCIETA CONSORTILE A.R.L., din Napoli, avand filiala in Bucuresti, despre care presa a mai scris in trecut ca ar avea legaturi cu mafia din Calabria ‘Ndrangheta, dar si cu fosti lideri ai PSD, dupa cum arata corriere.it, dar si libertatea.ro , gazetadecluj.ro si criticarad.ro care au urmarit mai multe contracte castigate de italieni in Romania.

Reabilitarea Turnului de Apa din Iosefin se va face atat la exterior, cat si la interior si va transforma edificiul simbol al orasului intr-un obiectiv turistic. Valoarea contractului este de 6.382.384,89 de lei, fara TVA, adica aproximativ 1.535.000 de euro, cu tot cu TVA. Banii, in marea lor majoritate, au fost deja asigurati din fonduri norvegiene, inca din 2019. Durata de executie a lucrarilor este de 15 luni.

Proiectul propune realizarea unor interventii in cadrul unei constructii industriale clasate ca si momument istoric in vederea obtinerii unor spatii expozitionale, de evenimente culturale prin valorificarea caracterului existent al acestei constructii. Se urmareaste punerea acestei constructii in valoare prin completarea ei si integrarea unei noi functiuni, care sa cuprinda esenta primara industriala a obiectivului convertita intr-o functiune publica socio-culturala.

Lucrarile ce urmeaza a fi realizate:
– Interventii pentru obtinerea de spatii expozitionale si pentru evenimente culturale.
– Amenajarea exterioara presupune o rampa de acces catre turn si amplasarea unei mici constructii (birou administrativ si grupuri sanitare), care impreuna sa constutuie un aparat complex de intrare. Accesul in turn este tratat ca un traseu pentru observarea constructiei din exterior si care poate fi folosit ca spatiu expozitional. Se va demola gardul existent, se va amenaja terenul cu rampa de acces, se vor realiza gradene de beton si o copertina. – Spatiile create in turn vor fi: la cota ±0,00m zona de intrare – cafenea conectata cu spatiul exterior, la cota 24,75 m – sala de expozitii, la cota +28,50 m – spatiu foaier, la cota +34,50 m – sala pentru activitati culturale, la cota +45,50 m – belvedere.
– Restaurarea scarilor si balustradelor, se va pastra rezervorul 1 integral si se va amplasa un planseu metalic in interior (spatiu foaier), se va pastra rezervorul 2 dar se vor realiza in el goluri pentru lumina (sala pentru activitati cultural), se vor realiza scari interioare noi, se vor inlocui tamplariile exterioare, se va inlocui usa de acces metalica cu una de sticla, se vor aplica tehnici de curatare adaptate finisajelor existente caramida aparenta/beton, se vor realiza noi finisaje interioare.
– Alte interventii propuse sunt: amplasarea unui ascensor panoramic interior, realizarea/redimensionarea bransamentelor necesare, realizarea /reabilitarea retelelor tehnico-edilitare necesare pentru buna functionare cu pozare subterana pentru turn si pentru anexa, un iluminat architectural atat pentru cladire, cat si pentru spatiul exterior amenajat, instalatie de protectie impotriva trasnetului si realizarea prizei de pamant aferenta intregii instalatii electrice propuse, realizarea unui sistem de incalzire in pardoseala si panouri radiante„, se arata in documentatia postata in Sistemul Electronic de Achizitii Publice.

Revitalizarea monumentului istoric va fi realizata printr-o serie de activitati cu scop educativ si de informare, organizate de Asociatia Prin Banat.

Printre aceste se numara tururi si vizite de santier pentru studentii de la facultatile de profil, pentru a observa procedurile si tehnicile din cadrul procesului de restaurare. Va fi realizat si un eveniment de proiectii 3D pe monumentul istoric. Rezultatele cercetarilor se vor concretiza intr-o expozitie permanenta dedicata monumentului, dar si in expozitii temporare si se va realiza un model tridimensional dedicat persoanelor cu deficiente de vedere.

De asemenea, se doreste promovarea si sustinerea comunitatii locale de artisti, prin organizarea mai multor spectacole de teatru sau de muzica, simpozioane, expozitii sau ateliere.

In turn la fi amenajat si un muzeu al cafelei, dar si o mini-cafenea tematica. Capacitatea maxima a Turnului de Apa este de 70 de persoane.

Proiectul este finantat prin Granturile SEE 2014-2021 in cadrul Programului RO-CULTURA si este realizat de Primaria Timisoara in parteneriat cu Asociatia Prin Banat.

Termenul de finalizare al proiectului este februarie 2023.

Castelul de Apa din Iosefin, de pe strada Gheorghe Baritiu, are 52 de metri si a fost construit in anul 1914, fiind proiectat de faimosul arhitect Laszlo Szekely. Avea rolul de a regla nivelul apei de consum pentru populatie si, impreuna cu cel din Fabric puteau asigura apa vreme de mai multe ore pentru intreg orasul.

 



Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

Rating

  • 10comentarii

recomanda prietenilor

loading...

Pareri

  1. Cineva a avut un vis cu iz de cofeina…macar sa o faca in nisip,gen turceste si sa-i puna numele Turnul Ada Kaleh.Turcii vor da navala fiind cu traditie turceasca si fum de narghilea.Peisajul inconjurator este dezagreabil,cu vechile camine de nefamilisti de la CFR care arata ca de pe vremea lu’ Ceasca.Ademeniti de literatura si alte tabieturi vor survola o Panorama „apocaliptica”.Macar sa cosmetizeze fatadele blocului de langa turn si putin design de bun gust al amenajarilor exterioare.Hai sa citim si sa bem o cafea in turn…e doar un moft sau e musai?

  2. Cum se pregăteşte „marghilomana”, cafeaua boierilor de altădată – În ziua de azi, există mai multe feluri de a prepara această cafea, nelipsit din toate fiind romul sau coniacul. La foc mic, se pun la fiert într-un ibric 100 ml de coniac şi două linguriţe de zahăr. Când amestecul dă în clocot se adaugă şi trei linguriţe de cafea. Se trage ibricul, se acoperă şi, după circa 2-3 minute, când cafeaua cade la fund, licoarea rezultată se pune într-o ceaşcă. Un alt mod de preparare constă într-o ceaşcă cu apă, care se pune la fiert, tot în ibric, cu o linguriţă de zahăr. Când apa dă în clocot, se adaugă romul şi cafeaua.

  3. Traiasca cultura de sud. Acolo astfel de turnuri au existstat din anii 900 inaint de ,Hristos”. Sper ca sa nu faca un „tutn intors in adancime”, ceva absolut original”

  4. In turn se va amenaja un centru destinat persoanele LGBTQ+

  5. Bla bla …

  6. Sa ne uitam bine la el, pana mai e acolo. In caz ca il aranjeaza meseriasii sudisti, macar ramane cel din Fabric – pana il cumpara vreun vecin si-l transforma in minaret la hangarul propriu, sa aiba cel mai tare turn intre turnuletele „dusmanilor”.
    O astfel de masura poate revitaliza un cartier – evident, daca nu ramane o masura izolata. In Londra centurl cultural Millenium Dome (devenit O2 dupa ce mileniul n-a mai fost subiect de prima pagina) a transformat in sens pozitiv un cartier care era destul de dubios. Dar acolo vorbim de resurse (materiale, umane, finaciare si culturale) la nivelul capitalei UK. Aici… vorbim despre grupuri de ageamii care isi dau cu parerea pe bani publici. „OK, au construit ungurii chestia asta aici, ce facem cu ea?”

    • ala din fabric e de mult privat.

  7. Firma cu 7 angajati??????
    Cred ca DNA ar trebui sa se aplece asupra cazului pînă ce nu dispar banii Primăriei di va ramane…doar SPAGA in buzunarele celui ce a semnat contractul!Se simte de departe ca e un tun de EXCROCI!!!

  8. cata mizerie e cu fritz si usr, de cand e tm nu sa confruntat cu asa talhari

  9. Domnilor și Doamnelor ce v-ați implicat în elaborarea acestui proiect, numai inventați apa caldă și complicați lucrurile, abordați lucrurile realist susținute de acțiuni, cu moderație, asumare și cumpătare.
    Vă las un exemplu în acest comentariu, un model concret și realist care funcționează cu succes deja de vreo 5 ani, generator de venituri modeste (prețul unui bilet este doar 5 lei) comunității respective, rugându-vă astfel pe viitor să încercați să numai fiți superficiali ci asumați în absolut toate proiectele ce țin de #Mica_VIENĂ.
    Numai bine și pe viitor.

    Iată exemplul la care fac referire (mai multe informații găsiți în descriere) : https://youtu.be/7m7ofKK2jNo

    P.S. : apropo cafeaua se poate bea și la pahar în această locație nu trebuie să ocupi o suprafață mare cu o aberație de cafenea sau sandwicherie dintr-un monument istoric unde spațiul trebuie să fie unul expozițional. Lăsați aberațiile și gândiți simplu și eficient pentru comunitate.