Noutati :

Polivalenta de 16.000 de locuri de la Timisoara, cu un pas mai aproape de prima licitatie. Ce se intampla cu baza sportiva pe care CNI o face langa sala

18 februarie, 2020 - 11:56 AM
Autor: Daniel Balteanu      
Categorie: ADMINISTRATIE
1

TIMISOARA. S-au mai facut niste pasi pentru viitoarea sala Polivalenta de la Timisoara pe care Compania Nationala de Investitii o va ridica.

CITESTE SI: 130 de accidente cu tramvaie, la Timisoara. In ultimul, o garnitura a izbit o ambulanta ce ducea o gravida la spital. Foto si video 

Cel mai proaspat studiu intocmit va ajunge miercuri la Bucuresti, la CNI.

Ne-a fost predat studiul geo pentru sala Polivalenta si, asa cum am anuntat, deindata ce il primim,
il transmitem la CNI. Vom avea maine un delegat si il ducem la Bucuresti. Am si anuntat conducerea Companiei Nationale de Investitii ca se va primi maine. Ridicarea topo am facut-o tot noi, asa era parteneriatul ca noi vom realiza cele doua studii, componente ale Studiului de Fezabilitate. Se va da drumul la licitatie pentru SF cu cele doua componente, iar in faza urmatoare, CNI va organiza licitatie pentru executie. Iata ca suntem in linie dreapta cu acest proiect. Timisoara va avea o sala polivalenta cu 16.000 de locuri, cea mai mare din tara. Un astfel de obiectiv va ridica Timisoara enorm in ceea ce priveste capacitatea sa de a organiza evenimente. Putem aduce mari artisti ai lumii. Sala va servi si pentru organizarea de evenimente de cel mai inalt nivel si expozitii„, a precizat primarul Nicolae Robu.

VIDEO: George Stefanita

Edilul a vorbit si de viitoarea baza sportiva pe care CNI o va ridica la Timisoara, langa viitoarea Sala Polivalenta, pe un teren de 14.000 mp.

In vecinatate, am spus ca avem aprobata realizarea unui alt obiectiv, o baza sportiva de tip 1.
Inca este Heaven acolo, vom prelua acel domeniu. Peste drum se va realiza aceasta baza cu toate facilitatile pentru o baza sportiva de nivel 1. A fost o colaborare cu FRF. Am discutat cu dl. Gica Popescu (consilierul onorific al premierului, n.r.) pe acest subiect si apoi am reusit includerea Timisoarei in programul CNI cu acest obiectiv. Acum se realizeaza studiul geo si pentru aceasta baza. E terenul pe care l-am propus initial pentru Polivalenta„, a explicat primarul Nicolae Robu.

Va reamintim, in septembrie 2018, consilierii locali isi dadeau acordul pentru un parteneriat cu Federatia Romana de Fotbal, in urma caruia la Timisoara urma sa se construiasca un ministadion de fotbal sintetic, cu nocturna si vestiare.

La un an distanta, in Consiliul Local s-a votat si alocarea unui teren de 14.000 de metri patrati catre CNI pe care acest ministadion sa se construiasca. Terenul se afla in zona strazilor Costica Radulescu si Cerna, pe locul pe care in urma cu ceva timp primarul Nicolae Robu ar fi vrut sa se construiasca noul stadion al Timisoarei. De fapt aici nu se va construi doar un stadion, ci o intreaga baza sportiva.
„Baza sportiva de Tip I are urmatoarele functiuni:
-teren sportiv fotbal 105X68 cu nocturna si tribune pentru 500 de spectatori.
-teren sport mic 20X40 pt minifotbal,handbal,baschet .
-cladire vestiare si administrativa.
-parcare auto„, se arata in raportul de specialitate al proiectului votat de consilierii locali.

Compania Nationala de Investitii ar urma sa se ocupe de ridicarea intregii baze sportive.

Pentru amenajarea ei Primaria trebuie sa asigure terenul, sa finanteze cheltuielile pentru racordurile la utilitati, sa asigure in conditiile legii suprafetele de teren necesare pentru depozitarea si organizarea santierului, dar si sa intretina baza sportiva in urmatorii 15 ani.

„Este pentru o baza sportiva care va avea toate facilitatile de antrenament. Ne este aprobata o asemenea baza, unde am propus prima data pentru Polivalenta. Primul teren pe care l-am propus pentru Polivalenta, care nu are nicio linie de cale ferata. Terenul este acceptat deja. Nu e de foarte mare anvergura. Este un teren cu vestiare, civilizat. El poate fi folosit si la meciuri, ca 200-300 de oameni pot sa stea in niste gradene si sa asiste la competitii„, preciza la finele anului trecut primarul Nicolae Robu.



Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

Rating

  • 1comentarii

recomanda prietenilor

loading...

Pareri

  1. 16k? da ce-i mall sa se adune atata lume?