Polițist din Timișoara acuzat de agresiune sexuală. A fost arestat

TIMIȘOARA. Arest la domiciliu pentru un polițist din Timișoara. Bărbatul e acuzat de agresiune sexuală.

CITESTE SI: Copilă din Timișoara dată dispărută. Familia e disperată

Procurorii susțin că agentul, în vârstă de 45 de ani, ar fi pipăit o fată de 19 ani. Tânăra este fiica unor prieteni de-ai polițistului.

În urma agresiunii, fata a depus plângere penală împotriva agentului.

Polițistul locuiește în Moșnița și lucrează de 17 ani în cadrul IPJ Timiș, la pază.

Potrivit unor surse, polițistul ar mai fi fost cercetat într-un dosar penal, în trecut.

Joi, a fost ridicat de colegi și dus la audieri. A răspuns întrebărilor formulate de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara care au deschis o anchetă. În urmă audierilor, polițistul a primit mandat de arestare la domiciliu.

La data de 07.05.2026, bărbatul ar fi pătruns în locuința persoanei vătămate, o tânără, în vârstă de 19 ani și ar fi exercitat asupra acesteia acte de natură sexuală, profitând de starea de vulnerabilitate a acesteia și de relația de încredere existentă între aceștia.

În urma administrării probatoriului, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, ulterior fiind prezentat magistraților cu propunere de luare a unei măsuri preventive. Față de acesta, instanța a dispus măsura arestului la domiciliu pentru 30 de zile.

Totodată, menționăm că bărbatul este încadrat ca agent șef de poliție în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș.

Inspectoratul de Poliție Județean Timiș se delimitează ferm de orice comportament care contravine normelor legale și principiilor profesionale”, a transmis IPJ Timiș.

***

Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!

Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la [email protected],  pe FB sau pe contul nostru de Instagram!

CITESTE SI: Afli primul tot ceea ce se intampla cu adevarat important in Timisoara si in regiune cu Aplicatia de stiri Opinia Timisoarei. 3 tipuri de alerte te tin mereu conectat la evenimente. Descarca gratuit Aplicatia OT aici!

 

 

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.