TIMISOARA. Politehnica Timișoara se întoarce doar cu argintul de la Campionatul Național rezervat junioarelor sub 17 ani. Fotbalistele alb-violete au fost învinse în finala de Universitatea Cluj.
CITESTE SI: Dupa canicula, vin furtunile. O noua alerta meteo care vizeaza Timisul
Gazda turneului final a început mai hotărâtă întâlnirea, dar în minutul 3 Erika Andronache, rămasă singură cu toată poarta goală în față a trimis pe lângă stâlpul din dreapta.
10 minute mai târziu, după un atac al Clujului, mingea a ajuns la Giulia Șipoș, care dintr-o poziție asemănătoare cu a colegei ei, a trimis peste poartă. În această situație, chiar dacă mingea ar fi intrat în poartă, golul ar fi fost anulat pentru offside.
În minutul 36 a venit însă deschiderea de scor. Giulia Șipoș i-a trimis Andrei Bujoreanu, aceasta a servit-o excelent pe Erika Andronache, iar vârful clujean a trimis pe lângă portarul Solomon în plasă.
Politehnica putea egala până la pauză. După un corner al Aidei Bucșă, mingea a ajuns la Tania Noje, șutul ei a fost blocat de portarul Andrieș, balonul a ajuns la Suria Matei, care a expediat mingea pe lângă poartă.
În repriza secundă, Poli a avut cea mai bună clară ocazie de gol, prin Ariana Bucșă, al cărei șut din partea dreaptă a fost reținut în doi timpi de portarul clujean. Cu excepția acelei faze, Universitatea s-a apărat exact, iar timișorencele au fost lipsite de idei în atac, iar în cele din urmă clujencele s-au impuis cu 1-0.
În finala mică a turneului, Rapidul a trecut cu 7-3 de Farul Constanța.
Două titluri individuale pentru Politehnica
Cu toate că a luat doar argintul, Politehnica se întoarce și cu două distincții primite de jucătoare.
Tania Noje, cea care a debutat în această stagiune și în echipa mare, a fost desemnată cel mai bun mijlocaș al turneului, în timp ce Ariana Bucșă a primit premiul pentru cel mai bun atacant.
Portarul turneului a fost desemnată rapidista Alessia Ștefan, iar clujeanca Ana Maria Gorgan a fost desemnată cea mai bună apărătoare.
Mara Ciortea, și ea jucătoare a campioanei din Cluj, care a debutat în acest sezon și în Superligă, a fost desemnată jucătoarea turneului final.