Politehnica Timișoara pierde ultima deplasare din play-off. Alb-violetele vor juca pentru bronzul Superligii

TIMISOARA. S-a repetat meciul cu Farul de acasă pentru Politehnica Timișoara și în deplasarea cu Csikszereda, de la Miercurea Ciuc.

CITEȘTE ȘI: Finala pentru locul 9 ‘împinsă’ în meciul decisiv. SCM Timișoara a fost învinsă la Râmnicu Vâlcea

Fetele pregătite de Orlando Ștefan au avut o primă repriză bună. Mai întâi Bianca Ienovan a deschis scorul în minutul 12, pentru ca 5 minute mai târziu aceeași jucătoare să șuteze din centrul careului ciucan puțin pe șlângă poartă. În minutul 41, Poli a făcut 2-0, cu o execuție de senzație a Laurei Rus. Experimentata jucătoare polistă a trimis de la aproape 35 de metri peste portarul Bettina Borocz, și a reușit unul dintre cele mai frumoase goluri ale sezonului.
În prelungirile primei părți, la o pătrundere pe partea stângă, Anda Jivan a pierdut-o pe Ana Maria Vlădulescu, iar jucătoarea Ciucului a învins-o pe Bojenco, la prima partidă ca titular în campionat. Astfel, la pauză Poli avea 1-2.

Partea a doua a jocului a început cu un gol marcat de Poli, prin aceeași Bianca Ienovan, dar care a fost anulat pentru un offside. La nici două minute, Ciucul a obținut un penalty, care a fost trasnformat de Herczeg.

În minutul 53, Jehona Shala a primit o minge în careu, a evitat-o pe Corsei și a trimis în plasă.

Până la finalul întâlnirii, gazdele au controlat jocul, însă Poli putea egala în penultimul minut de joc. După o centrare din dreapta Bettina Borocz a scăpat balonul din brațe, dar timișorencele nu au fost atente și portarul Ciucului a revenit și a reținut balonul.
În prelungirile partidei, apărarea timișoreană a scăpat-o din nou pe Jehona Shala, care a făcut 4-2.

Astfel, Politehnica Timișoara va juca săptămâna viitoare cu Universitatea Olimpia Cluj pe teren propriu. Înaintea partidei, cele două echipe sunt despărțite de 3 puncte.

***

Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!

Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știrecontactați-ne la [email protected],  pe FB sau pe contul nostru de Instagram!

CITESTE SI: Afli primul tot ceea ce se intampla cu adevarat important in Timisoara si in regiune cu Aplicatia de stiri Opinia Timisoarei. 3 tipuri de alerte te tin mereu conectat la evenimente. Descarca gratuit Aplicatia OT aici!

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.