Politehnica Timisoara invinge clar la fete Odorheiul si continua lupta pentru locul 3

TIMISOARA. Meci cu final asteptat, in prima etapa a returului din play-off-ul Ligii feminine de fotbal. Fetele de la Poli au avut o evolutie entuziasmanta in fata echipei Vasas Femina Odorhei. S-a terminat 6-0, dupa ce la pauza tabela arata 2-0.

CITESTE SI: Vesti bune pe toata linia COVID la Timisoara si in judet. Niciun copil intre cele doar 21 de noi cazuri de infectare din ultimele ore 

Practic partida s-a jucat la o singura poarta, elevele lui Mirel Albon avand o partitura ofensiva prin execelenta. Faze bine construite, aparare „beton” si multe faze de gol.

Bianca Ienovan a deschis scorul in minutul 13, aratand un joc din ce in ce mai bun, dupa ce a revenit in echipa de la o accidentare care a tinut-o mult timp departe de teren. Pana la pauza a marcat si Anda Jivan, jucatoare ce poate evolua aproape pe orice post. In repriza secunda, Cristina Sucila a risipit toate emotiile, desi nu se punea problema decat de victorie, ca tanara Andreea Sepetean sa reuseasca un hattrick in doar 12 minute.

Politehnica obtine a treia victorie in play-off si are 30 de puncte, cu 4 mai putine decat Alexandria, ocupanta locului 3. In runda viitoare, Poli merge chiar pe terenul echipei din Teleorman.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.