Politehnica Timisoara incheie meciurile de acasa cu o victorie in fata Constantei. Ultima partida din sezon se joaca la jumatate lunii

TIMISOARA. Politehnica Timișoara s-a impus la 4 goluri diferență în fața Constanței în ultima partidă pe care alb-violeții au jucat-o în fața propriilor suporteri în această ediție a Ligii Zimbrilor.

CITESTE SI: Ce victorie! Campionii de la SCM Timisoara se impun cu Dinamo, dupa ce au jucat o repriza in 14 oameni

Politehnica a avut inițiativa încă de la început și a controlat jocul. În două rânduri, timișorenii au avut ecart maxim de 8 goluri pe tabelă, pentru ca la pauză să conducă cu 18-11.

În repriza secundă alb-violeții nu au mai forțat, ci s-au mulțumit să își mențină la distanță adversarii, iar în cele din urmă s-au impus cu 32-28.

Cel mai bun marcator al Politehnicii a fost Filip Marjanovic – 7 goluri, urmat de Marius Sadoveac – 6 goluri, Mihai Huta și Mark Adoreanu câte 4 goluri, Dorde Pisaric, Christian Manojlovic, Antonio Bordeanu și Haris Buljina câte 2 goluri, Sabin Ignat, Răzvan Trif și Cristian Fenici câte o reușită.

Odată cu această victorie, Politehnica a ajuns la 25 de puncte, și a ajuns la egalitate cu Odorheiul. În ultima rundă din acest campionat, Politehnica va juca în deplasare împotriva echipei din Buzău.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.