Politehnica Timisoara, cu un lot decimat de accidentari si coronavirus, vrea sa obtina maximum din partida cu Slatina

TIMISOARA. Violetii revin in campionat, dupa ce miercuri au jucat un meci nebun in Cupa Romaniei. De aceasta data, jucatorii lui Tavi Benga evolueaza in liga secunda, pe Stiinta, cu un adversar imprevizibil, CSM Slatina. Problemele de lot nu contenesc la gruparea studenteasca, iar conturarea unui prim 11 este dificila.

„Trecem printr-o perioada foarte dificila, datorita accidentarilor, a acestui virus Covid, care ne-a izolat o gramada de jucatori si am pierdut si numeric si din punct de vedere al potentialului fizic, tactic. Am facut foarte multe schimbari in ultimele doua meciuri. Au aparut multi jucatori noi. S-a vazut ca jocul nostru nu a mai fost asa de coerent si sigur. Dar, foarte important, in aceste doua meciuri au fost rezultatele. Cei care au intrat si-au facut datoria si trebuie felicitati. Urmeaza un joc dificil, al treilea in sapte zile, cu cei de la Slatina. Cu siguranta vom da totul pe teren. Speram sa gasim solutii, pentru ca e foarte greu de gasit. Dar intotdeauna, chiar daca ne-a fost greu, in orice conditii ne-am ridicat la un nivel si tuturor adversarilor le-a fost greu sa joace contra noastra”, a declarat Octavian Benga, antrenorul principal al Politehnicii.

Pentru jocul cu, clasata pe locul 17, cu sase puncte obtinute in sase jocuri, echipa violeta spera sa recupereze o parte din componentii care si-au incheiat perioada de carantina in aceasta saptamana. Incerti din motive medicale sunt de asemenea Alin Manea – accidentat la Tg. Jiu si Sergiu Popvovici, schimbat in minutul 30 al partidei cu Ghiroda. Altfel, capitanul Ioan Mera va reveni pe gazon dupa etapa de suspendare ispasita in jocul din Cupa Romaniei, in timp ce Petre Ivanovici rateaza aceasta intalnire din cauza eliminarii suferite miercuri.

Partida Politehnica Timisoara – CSM Slatina se disputa sambata, 24 octombrie, de la ora 11.00, pe arena „Stiinta”. Meciul nu e televizat dar va fi transmis in format live video pe pagina oficiala de YouTube a clubului alb-violet.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.