TIMISOARA. Politehnica Timișoara începe returul sezonului regular din Superliga de fotbal cu un meci în deplasare.
Gruparea alb-violetă este singura neînvinsă în acest campionat și are și cea mai solidă apărare. Poli a primit doar trei goluri în primele 7 meciuri. Totodată, este și formația cu cele mai multe partide fără gol încasat, 5.
De asemenea, echipa pregătită de Orlando Ștefan este și gruparea cu cele mai multe victorii, 5, tot atâtea câte are și campioana Farul.
De cealaltă parte, Clujul are al doilea atac al sezonului, cu 18 goluri marcate. Ardelencele vin după o victorie la scor de neprezentare, 3-0, tot acasă, cu Unirea Alba Iulia.
“Știm că ne așteaptă o deplasare dificilă, pe un teren greu, cu un adversar puternic, dar suntem gata să dăm totul pe teren și să arătăm că egalul din tur cu Universitatea Olimpia Cluj nu a fost o întâmplare. Am încredere că vom face un joc consistent, în ciuda accidentărilor din lot, și că vom aduce cele trei puncte acasă.”, spune înaintea întâlnirii timișoreanca Alexia Suba.
În turul campionatului, cele două echipe au încheiat la egalitate pe Știința, 1-1, într-o partidă în care Poli a jucat timp de 83 de minute în inferioritate.
Duelul din prima rundă a returului sezonului regular este programat duminică, de la ora 13:30 și va fi transmisă în direct de FRF TV. Meciul va fi condus de Marius Omuț, ajutat la cele două linii de Marius Matica și Ovidiu Timar.
***
Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!
Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la [email protected], pe FB sau pe contul nostru de Instagram!