Noutati :

Poli Timisoara, mai buna ca fosta campioana europeana Lazio Roma, dar mai slaba ca Al-Karama Homs din Siria

2 februarie, 2011 - 11:11 AM
Autor: Caius Seracin      
Categorie: SPORT
0

Poli Timisoara a terminat turul campionatului Ligii 1 de fotbal din Romania pe locul secund. Cu toate astea insa, la nivel international aceasta pozitie a alb-violetilor este nesemnificativa. Asta pentru ca in clasamentul Federatiei Internationale de Istorie si Statistica a Fotbalului echipa de pe Bega ocupa doar locul 183.

In clasamentul IFFHS, Poli este intrecuta de echipe care in fotbal nu au nici cea mai mica insemnatate ca Dynamos FC Harare, din Zimbabwe, Al-Karama Homs, din Siria, FK Bunyodkor Tashkent, Uzbekistan, ZANACO FC Lusaka, din Zambia, CS Sfaxien Sfax, Tunisia, Al-Ittihad Tripoli Lybia, Al-Hilal Omdurman, Sudan sau TP Mazembe Lubumbashi din Congo. Totusi, alb-violetii se pot mandri ca devanseaza in acest clasament echipe importante in fotbalul din Europa: Bursaspor, echipa ce a reprezentat Turcia in grupele Champions League, Lazio Roma, fosta campioana a Italiei, Udinese, Sunderland, sau revelatiile din Germania Hoffenheim si FC Mainz.

In clasamentul Federatiei Internationale de Istorie si Statistica a Fotbalului (IFFHS), Steaua este cea mai bine clasata echipa dintre formatiile romaneşti, locul 124. Clasamentul este valabil pentru luna ianuarie, iar Steaua se afla la egalitate cu echipa peruana Club Juan Aurich de Chiclayo. Urmatoarea echipa din Romania din topul IFFHS este Dinamo Bucuresti, pe locul 139, iar CFR Cluj se afla pe locul 140.



Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

Tag-uri:

Rating

  • 0comentarii

recomanda prietenilor

loading...