
TIMIȘOARA. Cele două reprezentante ale Timișoarei în Cupa României joacă în deplasare la mijlocul acestei săptămâni.
CITEȘTE ȘI: ‘Nu și azi’. Intervenția rapidă a unui jandarm a salvat viața unui om la Timișoara
După eșecul cu Csikszereda din campionat, Politehnica a continuat antrenamentele la Ciuc și face de acolo deplasarea la Constanța. Gruparea alb-violetă nu are probleme de lot înaintea duelului cu gruparea campioană.
Partida de la Constanța vine la o săptămână și jumătate după ce Poli a pierdut printre degete victoria în fața Farului în partida din campionat.
“În ciuda acestui rezultat, consider că avem de învățat din această înfrângere și trebuie să privim, obligatoriu înainte. Ne așteaptă miercuri un meci extrem de dificil în Cupa României, iar cel mai important lucru acum este să ne concentrăm pe partida care urmează” a declarat antrenorul Orlando Ștefan, după eșecul din campionat de la Ciuc.
Întâlnirea dintre Farul și Poli este programată miercuri, de la ora 15, la Constanța, și va fi condusă de Cristian Vîrgolici, din Brăila, ajutat la cele două tușe de Alexandru Crăciun, din Onești și Iulian Contofan, din Iași.
ACS Roma înfruntă o echipă de Liga 3
În a doua rundă din grupa C, ACS Roma Florin Pădurean este favorită pe hârtie în fața lui FC Universitatea Cluj. Formația ardeleană este lider în seria 1 din Liga 3, cu 28 de puncte, la 5 lungimi de locul al doilea, și are mari șanse de promovare. Clujencele au și cea mai bună defensivă din eșalon, cu doar 5 goluri încasate în 10 meciuri.
ACS Roma nu a jucat în weekend, din pricina retragerii din campionat a lui United Bihor, și și-a asigurat 3 puncte la masa verde. Echipa timișoreană este a doua în seria din liga secundă, la 6 lungimi de liderul Universitatea Craiova.
Duelul dintre FC Universitatea Cluj și ACS Roma Florin Pădurean se dispută miercuri, de la ora 13, și va fi condus de o brigadă din Sibiu, cu Roxana Timiș la centru, ajutată la cele două linii de Răzvan Spătar și Emeric Tocai.
***
Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!
Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la [email protected], pe FB sau pe contul nostru de Instagram!