Poli Timișoara câștigă si primul meci al anului acasă. Bănățenii au terminat partida în 10

TIMISOARA. Politehnnica Timișoara rămâne neînvinsă acasă și după primul meci pe Electrica din 2026.

CITEȘTE ȘI: VIDEO. Monument în locul în care 7 suporteri PAOK Salonic au murit în tragicul accident de lângă Lugoj. Fani ai echipei din Grecia și de la Poli Timișoara au adus coroane și flori

Fotbaliștii lui Dan Alexa au controlat duelul cu Metalurgistul Cugir aproape în totalitate. Prima mare ocazie alb-violetă a venit în minutul 16, cănd șutul lui Marincu de la distanță a mușcat pământul, portarul a respins, mingea a ajuns la Morar, al cărui șut a fost respins de apărare. Trei minute mai târziu a venit si deschiderea scorului. O centrare a lui Țegle l-a găsit în careu pe Ene, care a deviat în plasa pentru 1-0.

Până la pauză, Pedro Paul si Morar au fost aproape să înscrie, dar de fiecare data apărarea oaspeților a fost la post.

Cugirul putea egala până la pauză, dar Petra a trimis din careul mare pe lângă bara din stânga lui Enășescu.

Reriza secundă a fost una mai echilibrată, dar tot cu Poli la conduxere, însă cu puține ocazii clare. Benzar a fost omul finalului de meci pentru Poli. A intrat în ultimele minute și mai întâi a transformat o lovitură de la 11 metri pentru 2-0, iar în prelungiri a văzut cartonașul roșu pentru un fault dur la centrul terenului.

Astfel, Poli rămâne neînvinsă acasă în acest sezon, iar runda viitoare va juca pe terenul Progresului Pecica.

Victorie și pentru Ghiroda, Șagul a câștigat la masa verde

Și celelalte două reprezentante ale Timișului s-au impus în această rundă.

CSC Ghiroda și Giarmata Vii a trecut cu 2-1 de Viitorul Arad. Denis Bud și Mădălin Sturzu, cu prima sa reușită din acest sezon au adus punctele galben-albaștrilor, care în runda viitoare vor juca împotriva Cugirului.

Timișul Șag a mai adăugat 3 puncte la zestrea pe care o avea, în urma retragerii echipei din Șugag, iar etapa viitoare va evolua pe tere ul Viitorului Arad.

***

Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!

Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la [email protected],  pe FB sau pe contul nostru de Instagram!

CITESTE SI: Afli primul tot ceea ce se intampla cu adevarat important in Timisoara si in regiune cu Aplicatia de stiri Opinia Timisoarei. 3 tipuri de alerte te tin mereu conectat la evenimente. Descarca gratuit Aplicatia OT aici!

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.