Poli Timisoara a fost la un pas sa piarda orice sansa de a mai primi licenta! VEZI ce s-a intamplat in plenul CJT!

TIMISOARA. Tensiunea vis a vis de situatia Politehnicii Timisoara s-a simtit si joi dimineata in plenul CJT cand alesii s-au contrat pe un proiect de hotarare ce prevedea inchirierea stadionului catre clubul Poli Timisoara.

Consilierii PSD erau extrem de multumiti de faptul ca institutia pe care o conduc inchiriaza stadionului desi clubul inca nu si-a platit datoriile. In acest moment Iancu are 250 de mii de lei datorii catre Consiliul Judetean, nereusind sa plateasca datorii privind utilitatile: apa, caldura sau gaz.

Acest club nu  a platit datoriile, dar noi ii prelungim contractul si il mai si pasuim ca are termen de plata 2 semestre. Domnule presedinte eu va propun sa-mi inchiriati si mie sala asta pe o perioada de un an de zile si dupa mai vedem ce fac. Sa-si plateasca datoriile si ii dam totul. Orice chirias care nu plateste este evacuat„, a atacat Adrian Negoita. Discutiile s-au intins pe o perioada de 45 de minute, iar consilierii PSD au vrut ca Marian Iancu sa plateasca datoriile.

Viorel Matei a initiat un astfel de amendament, pe care mai apoi l-a retras. Cand a fost supus la vot proiectul privind inchirierea stadionului Dan Paltinisanu pe o perioada de 1 an de zile cu incepere de la data de 01 august 2012 pana la data de 31 iulie 2013, proiectul a cazut. Votul proiectului s-a reluat in momentul in care Petre Nadasteanu, secretarul CJT le-a spus consilierilor ca in acel moment alesii au blocat orice sansa ca Poli Timisoara sa primeasca licenta.

In dosarele pe care cluburile le depun la Federatia Romana de Fotbal pentru a primi licentaacestea trebuie sa contina si un contract de inchiriere pentru a dovedi ca au unde sa-si desfasoare meciurile de pe teren propriu. „De ce de sase ani nu ati cerut ca acest contract sa fie reziliat„, i-a intrebat Nadasteanu pe alesii locali. A doua oara proiectul a trecut.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.