PNL vrea sa schimbe sistemul politic din interior

PNL Timiș pregătește un nou val de oameni politici cu care dorește să schimbe sistemul actual din interior. Secretarul general al PNL Timiș Dănuț Groza se ocupă îndeaproape de acest proces de înnoire a structurilor PNL din județ.

Trebuie să începem de undeva. România are nevoie de o nouă generație de oameni politici care să schimbe din interior actualul sistem. Am remarcat dorința colegilor de la USR de a face această schimbare, dar din păcate au eșuat din mai multe motive pe care nu doresc să le comentez. Îi las pe ei să înțeleagă unde au greșit”, spune Dănuț Groza.

Noi, la PNL, avem o altă filozofie. Nu vrem să dărâmăm totul și să ne trezim apoi că nu avem ce pune în loc. Schimbarea trebuie făcută cu responsabilitate. De aceea, am început la PNL Timiș un amplu proces de reînnoire a partidului. Am înființat 14 comisii de specialitate pe domenii și aș aminti aici câteva cum ar fi administrație publică și siguranța cetățeanului, agricultură, buget și politici fiscale, cultură, medicină, educație, economie, dezvoltare regională, transport, muncă, justiție sau mediu. Din comisii fac parte specialiști în toate domeniile, atât membri PNL, cât și din afara partidului. Aceste comisii vor fi în legătură permanentă cu primarii și aleșii noștri locali de la care vor afla despre problemele oamenilor, despre probleme legate de legi inaplicabile sau care funcționează greoi. Aceste probleme colectate din teren, de la firul ierbii, sunt analizate în comisiile de specialitate și sunt sintetizate astfel încât să poată fi rezolvate printr-o inițiativă legislativă la nivel național, județean sau local. Pentru aleșii PNL aceste comisii sunt, de fapt, un grup de consultanți care oferă servicii gratuite în folosul cetățenilor”, a mai spus secretarul general al PNL Timiș.

Suntem la primii pași cu aceste comisii, dar m-am bucurat să constat că acest plan de restructurare a vieții politice a atras specialiști de marcă din Timișoara și din județul Timiș. Sigur, există și câțiva supărați care și-ar fi dorit să păstreze cât mai mult vechiul sistem. Din fericire, nu sunt foarte mulți și nici importanți. Orice schimbare produce și nemulțumiri, dar noi ne asumăm tot ceea ce facem și atâta timp cât schimbările sunt în folosul cetățenilor nu avem de gând să renunțăm. Este un moment foarte bun pentru că la conducerea PNL Timiș avem acum oameni tineri, energici și dornici de a schimba în bine felul în care se face politică. Aici un rol important îl are organizația de tineret și mă bucur să văd că tinerii din partid sunt tot mai activi și implicați atât în politica locală, cât și în administrație. Avem o conducere nouă la Organizația de Tineret la nivel județean și sunt convins că președintele Ionuț Sîrbu (foto, n.r.) va merge pe această direcție de înnoire și schimbare în bine. Sunt convins că în următorii ani vom vedea rezultatele pozitive ale acestor schimbări”, a mai spus Dănuț Groza.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. niste pacalici

  2. Va participa și Tanca Urangutanul?

  3. Vor fi promovati interlopii ?

  4. Aveti pe dracu sa va ia de trombonisti . Liberali adevarati sunt foarte putini in schimb parasute ca la PSD cu duiumul