Pierdere importanta pentru echipa de handbal SCM Poli Timisoara

TIMISOARA. Timisoara handbalistica pierde teren in fata unor orase mai mici, dar care decid da investeasca pe semicerc. Daca in iarna, Turda lua un jucator important de la SCM Poli, acum Focsaniul a ajuns la o intelegere cu unul din cei mai buni marcatori ai echipei banatene, Filip Marjanovic.

CITESTE SI: Veste buna. Nu s-a agravat starea pacientului cu coronavirus, caruia i s-a administrat pentru prima data plasma la Timisoara, la Spitalul Victor Babes 

Extrema stanga de 31 de ani din Serbia a marcat 175 de goluri in primul sezon in violet, 177 in urmatorul, 191 in cel de-al treilea si 106 in sezonul recent incheiat. Pana la Politehnica, Filip a evoluat in Serbia, la RK Metaloplastika Zorka Keramika si Vojvodina. A jucat in Challenge Cup, Cupa EHF si Liga Campionilor, dar si in echipa nationala a Serbiei.

Dupa incheierea oficiala a campionatului Ligii Nationale de handbal 2019-2020, conducerea CSM Focsani 2007 l-a transferat pe cunoscutul si valorosul Filip Marjanovic. Handbalistul nou venit la CSM 2007 a semnat pentru doua sezoane. Filip Marjanovic poate aduce un plus de valoare, forta si eficienta in atacul echipei Focsaniului”, a fost anuntul facut de echipa din judetul Vrancea.

Campionatul de handbal, incheiat prematur in Romania, a gasit-o pe Poli pe locul 8, in timp ce Focsaniul este clasata un loc mai jos, pe noua.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.