Piciorul unui soldat, amputat sub prima anestezie generală cu eter de pe actualul teritoriu al României. S-a făcut la Timișoara în urmă cu exact 179 de ani. FOTO

TIMIȘOARA. Timișoara se mândrește cu multe premiere, în diferite domenii, una dintre ele fiind realizată, în urmă cu aproape două secole.

Se întâmpla într-o zi de 5 februarie, în 1847, la Spitalul Militar din Timișoara.

Anestezia generală cu eter i-a fost aplicată soldatului Nicolae Muntean, care a suferit o operație de amputație a coapsei. Procedura a fost realizată de chirurgii Mathias Musil, un medic născut pe teritoriul Cehiei de astăzi, și Joseph Siehs, doctor născut în Șopron-ul din zilele noastre.

Anestezia de la Timișoara venea la doar câteva luni de la momentul la care fusese prima dată folosită în lume, în 16 octombrie 1846, de americanul William Thomas Green Morton, la Massachusets General Hospital din Boston.

Acum, Spitalul Militar din Timișoara dispune de o secție ATI în cadrul unității din zona centrală a orașului, dar și de un compartiment de Terapie Intensivă în cadrul Sistemului Medical de Izolare și Tratament, ambele dotate cu cele mai noi aparate pentru îngrijirea pacienților în stare critică, asigurarea condițiilor necesare intervențiilor chirurgicale, monitorizarea și îngrijirea postoperatorie.

Spitalul are în dotare 160 paturi destinate spitalizării continue, 15 paturi pentru spitalizare de zi şi 2 paturi pentru Compartimentul primire urgenţe.

***

Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!

Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știrecontactați-ne la [email protected],  pe FB sau pe contul nostru de Instagram!

CITESTE SI: Afli primul tot ceea ce se intampla cu adevarat important in Timisoara si in regiune cu Aplicatia de stiri Opinia Timisoarei. 3 tipuri de alerte te tin mereu conectat la evenimente. Descarca gratuit Aplicatia OT aici!

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.