Pe o vreme friguroasa, cativa timisoreni au pregatit turta dulce aromata pentru prichindeii lor

TIMISOARA. Faina de secara, miere si mirodenii orientale. Reteta de succes pentru o turta dulce savuroasa. Cateva zeci de timisoreni si-au luat prichindeii si i-au invatat cum se coace o turta dulce ca la mama acasa.

Pe frigutul cu iz de iarna ce se lasa afara, nimic nu se compara cu o turta dulce aromata si o cana mare de ceai sau lapte!“, ne spune Camelia Minisan, organizatoarea Atelierului de Turta Dulce, care are loc sambata si duminica la Pizzeria Kontiki din Timisoara.

Reteta austriaca, traditionala numara, pe langa faina de secara si miere si un mix de mirodenii, ca scortisoara, cuisoare, ghimbir, cardamom si altele care ii dau o aroma de Craciun Atelierului si, bineinteles, turtei dulci. Etapele „delicioase” ale pregatitul turtei dulci au fost asistate de prichindei care i-au ajutat pe parinti in ale gustatului, mai ales dupa ce aluatul a fost gata si turta dulce a fost scoasa din cuptor.

La partea cu glazura ce sa mai vorbim, micutii au fost atenti ochi si urechi la pregatirea acesteia, au gustat si rasgustat pana au fost de acord cu ingredientele si au si-au dat ok-ul la final, la gustat, cand turta dulce, acoperita cu o glazura delicioasa, a ajuns aburind, pe tava, in fata lor.

Cei aproximativ 30 de timisoreni nu au regretat alegerea facuta sambata dupa-amiaza, Claudia Prodan, in rolul de bucatar, i-a  invatat toate etapele pregatirii turtei dulci, pentru ca mamicile sa-i bucure pe copii si acasa, in alte zile si cu alte ocazii, mai ales ca Sarbatorile de iarbna bat la usa.

Atelierele poarta numele Cu Ama in bucatarie, dar cum Ama este acasa si are grija de prichindelul ei nou-nascut, am hotarat sa avem cate un invitat la fiecare atelier pe care il organizam. Claudia Prodan nu este  bucatareasa profesionista, dar este pasionata de arome si prajituri, iar tocmai acest lucru da savoare si miros de acasa atelierelor pe care le organizam“,  ne spune Camelia Minisan.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.